Săptămâna hunedoreană - INFORMATIA DE HUNEDOARA

Transcripción

Săptămâna hunedoreană - INFORMATIA DE HUNEDOARA
Șanse de angajare pentru absolvenți
Pag.
2
La sfârșitul acestei săptămâni, mai exact vineri, între orele
9 și 13, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de
Muncă (A.J.O.F.M.) Hunedoara organizează o nouă ediție
a bursei locurilor de muncă dedicată absolvenților.
Evenimente de top în județ
Totul pentru mediu!
Pag.
2
Chinezii vor produsele
crescătorilor hunedoreni
Pag. 3
Săptămâna
hunedoreană
ISTORIE
SPORT
O nestemată
a istoriei artelor
Citiți în pagina 6
CMYK
Pag.
5
Crosul
prieteniei
Citiți în pagina 15
Informaţia de Hunedoara
NOTE
Evadatul
de la Bârcea
a fost prins
Tânărul deținut care a evadat
săptămâna trecută dintr-o locație în
care era împreună cu alți deținuți a
fost prins de polițiștii din Caraș-Severin, pe raza localității Berzovia.
Mihai Mărtinaş, de 25 ani, ispăşea o
pedeapsă de patru ani la Bârcea în
regim semi-deschis pentru furt calificat.
„Aseară (sâmbătă noaptea,
n.r.) tânărul a fost prins de polițiști
pe raza localităţii Berzovia. Tânărul
a declarat că a dorit să ajungă acasă,
la Sibiu, însă necunoscând drumul,
fiindcă cea mai mare parte a
distanței până la Berzovia a parcurso pe jos prin pădure, a ajuns la tatăl
său, nefiind într-o relație prea strânsă
cu acesta”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție
Județean (I.P.J.) Caraș-Severin.
După ce a fost condus la sediul
I.P.J. Caraș-Severin, tânărul a fost
preluat de lucrători din cadrul penitenciarului și dus pentru a continua
detenția.
Acţiune
a poliţiştilor
hunedoreni
de prevenire
a furturilor
din autoturisme
În data de 20 septembrie, poliţiştii
din cadrul Compartimentului Analiză şi
Prevenire a Criminalităţii şi cei de proximitate au derulat o acţiune în parcarea
unui hipermarket din Deva, pe tema prevenirii furturilor din autoturisme.
Scopul acţiunii a fost acela de reducere a riscului victimal prin creşterea
gradului de informare a segmentului de
public ţintă, respectiv conducătorii auto,
cu privire la modurile de operare ale infractorilor şi la măsurile de protecţie
care le pot lua proprietarii de autovehicule.
Prevenirea furturilor din autoturisme este o prioritate a Poliţiei Române
şi implicit a IPJ Hunedoara. S-a observat faptul că tot mai multe spargeri de
autoturisme au loc din cauza neglijenţei
proprietarilor, care lasă în interiorul maşinii bunuri de valoare, care pot fi tentante pentru infractori. Infracţiunile de
furt sunt favorizate de contextul economic actual, iar populaţia neinformată devine un segment vulnerabil în faţa
rău-făcătorilor.
În cadrul acţiunii de ieri, poliţiştii au distribuit 100 de pliante informative, iar proprietarii a 11 autoturisme, în
care au fost observate bunuri de valoare
lăsate la vedere (poşete, borsete, haine
de piele, genţi diplomat) au fost chemaţi
din hipermarket, aşteptaţi de poliţişti şi
avertizaţi asupra riscurilor la care se
expun.
NOTE
ACTUALITATE
Pagina 2
„Coşul de solidaritate” a fost aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat, miercuri, prin
hotărâre, programul denumit "Coşul de
solidaritate", prin care se urmăreşte vânzarea de produse alimentare la un preţ
redus pentru pensionari, au declarat
surse oficiale.
Proiectul de act normativ, prezentat de Mediafax la începutul lunii august, prevede că produsele alimentare
pe care Guvernul vrea să le vândă pensionarilor la preţ redus vor fi livrate
acestora, săptămânal, prin firme special
înfiinţate de către autorităţile locale,
care vor cumpăra alimentele prin licitaţie şi vor percepe un adaos comercial
care să acopere cheltuielile aferente.
În „coşul de solidaritate” pentru
pensionari vor fi incluse produse precum făină, zahăr, ulei, mălai şi orez, dar
şi alte produse alimentare cu termen
lung de valabilitate, stabilite de consiliul judeţean sau, după caz, de Consiliul
General al Municipiului Bucureşti.
Actul normativ stabileşte că, pentru implementarea programului, consiliile judeţene (CJ), Consiliul General al
Municipiului Bucureşti şi consiliile locale (CL), inclusiv cele ale sectoarelor
municipiului Bucureşti, pot înfiinţa societăţi comerciale ori pot extinde obiectul de activitate al societăţilor existente,
pentru derularea activităţilor de comerţ
cu produse alimentare de bază exclusiv
către pensionari.
"Societăţile comerciale înfiinţate
de consiliile judeţene, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ori al căror obiect de activitate a
fost extins, achiziţionează prin licitaţie
publică alimentele de bază destinate
vânzării către societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau al căror
obiect de activitate a fost extins, din respectivul judeţ, sau după caz, direct către
pensionari. Societăţile vor practica un
adaos comercial care să asigure acoperirea cheltuielilor ocazionate de realizarea acestei activităţi", este principiul
indicat în document.
În proiect se susţinea în continuare
că, din punct de vedere economic, programul nu implică un efort bugetar suplimentar, nefiind acordate subvenţii
sau sprijin financiar, şi nu există un impact negativ asupra încasărilor de TVA,
fără să fie însă explicat de unde provin
fondurile care vor fi utilizate pentru
cumpărarea prin licitaţie a alimentelor.
În cazul în care într-o unitate administrativ-teritorială din judeţ nu funcţionează o societate comercială
înfiinţată de către consiliul local, societatea comercială a consiliului judeţean
poate hotărî deschiderea unui punct de
vânzare direct către pensionari în respectiva unitate administrativ-teritorială.
Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale va
pune la dispoziţie, în limita spaţiilor disponibile şi contra cost, spaţii pentru depozitarea alimentelor de bază. Tariful de
depozitare va fi stabilit prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor.
Cantităţile de produse alimentare
de bază care pot fi achiziţionate lunar de
fiecare pensionar prin intermediul acestui program vor fi stabilite la rândul lor
prin ordin comun al ministrului Administraţiei şi Internelor şi al ministrului
Sănătăţii.
Regulamentul de organizare a
vânzării produselor alimentare de bază
către pensionari, modul de identificare
a persoanelor beneficiare, precum şi
modul de aplicare vor fi stabilite prin
hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliul General al Municipiului
Bucureşti.
Pentru implementarea programului, autorităţile locale pot colabora cu
organizaţiile neguvernamentale reprezentative care au ca obiect de activitate
sprijinirea pensionarilor, se mai arăta în
proiect.
Scopul social al programului indicat în proiect este limitarea efectelor negative generate de criza economică,
diminuarea ratei sărăciei în rândurile
pensionarilor şi "suplinirea altor forme
de sprijin care nu sunt posibile în actualul context".
Proiectul a fost aprobat de Guvern
la sfârşitul lunii iulie, printr-un memorandum.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat însă atunci că nu a încurajat iniţiativa privind coşul de solidaritate
pentru pensionari, pe care a etichetat-o
drept "populistă", el apreciind că "a
venit timpul ca politicienii să nu mai păcălească oamenii".
Șanse de angajare pentru absolvenți
La sfârșitul acestei săptămâni,
mai exact vineri, între orele 9 și
13, Agenţia Judeţeană pentru
Ocuparea Forţei de Muncă
(A.J.O.F.M.) Hunedoara
organizează o nouă ediție a
bursei locurilor de muncă
dedicată absolvenților.
Evenimentul încearcă să găsească soluții de ocupare profesională pentru proaspeții absolvenți. Ca
de obicei, bursa se organizează în întreaga rețea a A.J.O.F.M. Hunedoara,
respectiv la Deva, Simeria, Hunedoara, Orăștie, Călan, Hațeg,
Petroșani, Lupeni, Vulcan și Brad.
În mod normal interesul
agenților economici ar trebui să fie
foarte mare având în vedere faptul că
aceștia pot beneficia, conform legii,
de un sprijin important din partea statului în cazul în care angajează
absolvenți.
Deși este dedicată absolvenților,
bursa locurilor de muncă organizată
vineri nu exclude participarea altor
categorii de oameni aflați în căutarea
unui loc de muncă.
Mihaela Petroșan
Agenţii economici din judeţ
pot depune oferte de locuri de
muncă vacante până în data de 23
septembrie la A.J.O.F.M. Hunedoara, Deva, Piaţa Unirii, nr. 2,
telefon 0254.216.151 sau la cea
mai apropiată agenţie locală pentru ocuparea forţei de muncă.
Totul pentru mediu!
Vineri, începând de la ora 9.30,
timp de o zi, și în județul nostru
se desfășoară acțiuni din cadrul
proiectului „Let’s Do It, România”. Acest proiect de implicare
socială îşi propune să responsabilizeze autorităţile şi cetăţenii
în ceea ce priveşte gestiunea
corectă a deşeurilor şi aplicarea
legislaţiei de mediu.
Sistemul de Gospodărire a Apelor (S.G.A.) Hunedoara participă la
această activitate prin acţiuni de
identificare a locurilor care trebuie
igienizate, centralizarea datelor, stabilirea traseelor, contactarea voluntarilor, distribuirea în teritoriu a
materialelor specifice ecologizării,
luarea tuturor măsurilor preventive
de securitate a muncii (accidente) şi
munca voluntară.
S.G.A. Hunedoara participă
activ la această acţiune, împreună cu
partenerii săi, vineri, 23 septembrie,
în mai multe locații, cum ar fi: acu-
mularea Cinciș, Școala Generală
Cinciș, Liceul de Informatică „Traian
Lalescu” din Hunedoara, Formația
Baraj Cinciș a S.G.A. Hunedoara,
Palatul Copiilor din Deva, Formația
Hațeg a S.G.A. Hunedoara, Formația
Deva a S.H.A. Hunedoara, Formația
Ilia a S.G.A., Formația Orăștie a
S.G.A. Hunedoara, Primaria Geoa-
giu și Liceul Agricol din Geoagiu.
Sacii cu deşeuri vor fi colectaţi
în locuri prestabilite (aproape de drumuri de acces) urmând a fi transportaţi de către operatorii de salubritate
şi primăriile de pe raza localităţilor
igienizate.
Aurel Ghinea
Jandarmii hunedoreni
și „Let’s Do It, Romania!”
Într-un efort solidar cu comunitatea, sâmbătă, peste 40 de jandarmi din
cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (I.J.J.) Hunedoara vor participa
la acţiunile de ecologizare ce se vor desfăşura în judeţ, în cadrul campaniei
„Let's Do It, Romania!”, organizată la nivel naţional.
Astfel, jandarmii hunedoreni vor participa la curăţarea arealelor naturale
din localităţile Deva (zona Dealul Cetăţii) şi Petroşani (pe marginea drumului
Petroşani - Aninoasa).
Într-un comunicat al I.J.J. Hunedoara se arată că „prin participarea la
această campanie, jandarmii hunedoreni doresc să fie alături de comunitate,
prin contribuţia adusă la protejarea naturii şi refacerea ecosistemului, în acelaşi timp să sensibilizeze cetăţenii cu privire la colectarea şi depozitarea corespunzătoare a deşeurilor de orice fel”.
Redactor şef:
Mihaela Petroşan
Redactori:
Aurel Ghinea, Georgiana
Giurgiu, Radu Popoviciu,
Graţian Ordean, Sever
Busuioc, Victoria Stoian
Marketing:
Lovasz Bianca
DTP şi WEB:
WS Promotion
Email:
[email protected]
Site: www.informatiahd.ro
Telefon: 0729.991.241
Tipar executat la
Tipografia Prodcom
Târgu Jiu
ISSN: 1844 – 7732
Pagina 3
EVENIMENT
Informaţia de Hunedoara
Săptămâna hunedoreană
Modernizarea Spitalului Județean din Deva continuă
La Spitalul Județean din Deva a
fost finalizată o investiție extrem de
importantă: corpul de clădire care
adăpostește secțiile de medicină internă I și II. Clădirea este modernă și
este prevăzută cu echipamente și dotări de ultimă generație, întreaga
investiție fiind realizată din fonduri
guvernamentale.
Începând de acum, secția de
medicină internă I beneficiază de 55
paturi, din care zece sunt pentru
compartimentul de endocrinologie,
15 paturi pentru compartimentul de
diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, cinci paturi pentru neurologie
și două paturi pentru dializă peritoneală, iar secția de medicină internă
II are 65 de paturi, și două compartimente, unul pentru alergologie și imunologie, cu 12 paturi și alte 12
paturi pentru compartimentul de hematologie.
Investiția continuă, de fapt,
seria de lucrări de reabilitare și modernizare a spitalului devean începute cu doi ani în urmă.
„Constructorul a știut să-și facă treaba. Cred că a putut fi remarcată
viteza de lucru care a fost un pic diferită față de celelalte locuri unde
avem construcții. Într-adevăr, au reușit să facă ceva deosebit. Să sperăm
că este și rezistent. A fost o oarecare întârziere a noastră de a recepționa
clădirea, dar am vrut să fie totul în regulă. În momentul de față cred că
este cea mai frumoasă secție din tot spitalul, iar standardele europene
sunt îndeplinite. Ceea ce sper eu este ca proiectul de reparație capitală
să continue imediat după acest eveniment și să sperăm că va intra în
lucru secția de oncologie care, alături de neurologie și pediatrie, constituie unul din obiectivele noastre principale”, a declarat Silviu Didilescu,
managerul Spitalului Județean din Deva.
Sănătate pe două roți
Campania Săptămâna Europeană a Mobilităţii s-a desfășurat
între 16 și 22 septembrie sub sloganul în 2011 „Mobilitate alternativă”
- la transportul cu autoturismul consumator de carburanţi din combustibili fosili şi care poluează aerul
oraşelor.
Acțiunea a mobilizat autoritățile
locale în acţiuni de parteneriat cu
Direcția de Sănătate Publică (D.S.P.)
Hunedoara, acțiuni în planul educativ şi al măsurilor alternative concrete de deplasare la serviciu a
angajaţilor lor pe jos sau cu bicicleta
în toată perioada campaniei.
La finalul campaniei, joi, între
orele 15.00 și 16.00, Compartimentul
Evaluarea, Promovarea Sănătăţii şi
Educaţie pentru Sănătate a D.S.P.
Hunedoara, în parteneriat cu Clubul
Sportiv Silvex Fox Deva şi Asociaţia
Judeţană Hunedoara Sportul pentru
Toţi au organizat o oră de mişcare pe
biciclete pe pista amenajată în centrul municipiului Deva.
Nebunie pe calea ferată
Un accident grav a avut locjoi
dimineață, când locomotiva unui tren
care circula dinspre Deva spre Orăştie a luat foc la intrarea în staţia
CFR Orăştie. Echipele de pompieri
s-au deplasat urgent la fața locului și
au reușit să stingă incendiul.
Inspectoratul pentru Situații de
Urgență (I.S.U.) Hunedoara a comu-
nicat faptul că locomotiva trenului
rapid internațional care venea de la
Budapesta a luat foc datorită unei
defecțiuni tehnice.
Din fericire, în garnitura formată din nouă vagoane niciun călător
nu a avut de suferit.
Ca un făcut, tot în zonă, mai
precis pe tronsonul Orăştie - Şibot
(judeţul Alba), circulația feroviară a
fost întreruptă din cauza unui camion
care, în zona haltei Geoagiu, a agăţat
firele de curent electric, pe care le-a
rupt. Incidentul a cauzat întreruperea
alimentării cu energie electrică pe
calea ferată, șapte trenuri de călători
fiind oprite pe traseu. Șoferul vinovat
a fugit de la locul faptei.
Baronul Nopcsa,
savantul fotograf
Luni, în 26 septembrie, la Galeriile de Artă Forma, din Deva, va
avea loc vernisajul expoziţiei de
fotografie „NOPCSA - Savantul
Fotograf”, parte a proiectului
„Savantul Fotograf Nopcsa - o
imagine cât 1000 de cuvinte”
finanţat de către Administraţia
Fondului Cultural Naţional.
Evenimentul este organizat de
către Societatea de Educaţie Nonformală şi Socială în parteneriat cu Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane
din Deva, Agenţia de Dezvoltare
Economico-Socială a Judeţului Hunedoara şi Uniunea Artiştilor Plastici
din România - Filiala Deva.
Conform spuselor organizatori-
lor, la această expoziție vor fi prezentate, pentru prima dată în România,
impresionantele fotografii ale baronului Franz Nopcsa, realizate între
anii 1903 şi 1916.
De asemenea, în cadrul expoziţiei este organizat şi un concurs de
fotografie.
Expoziția va fi itinerantă. Astfel, între 3 și 7 octombrie ea va fi prezentă în Galeriile de Artă din
Hunedoara, între 10 și 14 octombrie
la Casa de Cultură din Hațeg, iar din
21 octombrie până în 11 noiembrie la
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.
În ultima zi a manifestării va
avea loc premierea celor mai buni fotografi prezenți în concurs.
Renașterea, în festival
Începând de vineri și până în 29
septembrie va avea loc ediţia a Va a Festivalului renascentist, organizat de Asociaţia Culturală
„Dél-Erdélyért” în colaborare cu
Fundaţia Sfântul Francisc din
Deva, Centrul Cultural Maghiar
din Sibiu şi Muzeul Civilizaţiei
Dacice şi Romane din Deva.
Pagină realizată de Aurel Ghinea
Festivalul debutează vineri, la
Aiud, cu un concert medieval susţinut de formaţia de muzică veche
Codex din Miercurea Ciuc. Sâmbătă
va avea loc la Ilia un spectacol medieval susţinut de formaţiile de muzică şi dans medieval Collegium
Gabrielense (Aiud), Gyöngyharmat
(Baraolt) şi Renaissance (Deva).
Duminică, la Deva, în faţa clădirii Magna Curia, începând cu ora
17.30, va avea loc un spectacol susţinut de formaţia de dans Passeggio
(Cluj-Napoca) şi de formaţia de muzică veche Musica Profana (Budapesta),
şirul
manifestărilor
încheindu-se în 29 septembrie la
Sibiu unde, la Galeria Habitus, spectacolul va fi susţinut de formaţia de
muzică şi dans medieval Renaissance din Deva.
Organizatorii își doresc ca, prin
prezentarea costumelor specifice
Evului Mediu şi prin susţinerea acestor spectacole de dans şi muzică, festivalul să fie o incursiune în timpurile
medievale romantice, populate cu
domniţe, cavaleri şi nenumărate poveşti despre dragoste, curaj şi eroism.
De asemenea, se urmăreşte introducerea şi familiarizarea publicului cu
arta dansului şi a muzicii medievale,
trezirea interesului pentru această perioadă istorică, precum şi pentru patrimoniul arhitectural medieval şi
istoria locală.
Informaţia de Hunedoara
EXTERNE
Pagina 4
Prăbuşirea turnurilor gemene la 11 septembrie,
explicată printr-o reacţie chimică
Prăbuşirea turnurilor World
Trade Center la 11 septembrie
2011 a fost provocată de reacţia
explozivă generată de intrarea
în contact a aluminiului topit
provenit de la avioanele Boeing
767 deturnate de terorişti cu
apa din sistemul antiincendiu,
apreciază un expert norvegian.
Comisia de anchetă oficială privind aceste atentate a conchis că elementele metalice care formau
structura internă a turnurilor gemene,
încălzite până la incandescenţă în
urma incendiului, a cedat.
Dar, potrivit lui Christian Simensen, cercetător la departamentul
Materiale şi Chimie al SINTEF, cel
mai important organism independent
de cercetare din Scandinavia, explicaţia autorităţilor americane este eronată.
Potrivit teoriei sale, aluminiul
care intră în compoziţia cabinelor
celor două avioane a început să se topească sub efectul incendiului şi s-a
scurs către etajele inferioare, unde a
intrat în contact cu apa proiectată de
sistemul antiincendiu.
Atunci a avut loc un fenomen
binecunoscut chimiştilor: o explozie
devastatoare.
"Combinaţia de aluminiu topit
şi apă produce explozii fenomenale,
aşa cum demonstrează atât expertizele ştiinţifice, cât şi cele 250 de accidente înregistrate în cadrul
industriei de aluminiu din 1980", subliniază Simensen în studiul său, publicat în revista de specialitate
Aluminium International Today şi
prezentată recent într-o conferinţă la
San Diego.
Una dintre aceste experienţe a
pus în contact 20 de kilograme de
aluminiu topit şi 20 de litri de apă, cu
puţină rugină drept catalizator: deflagraţia a distrus tot laboratorul şi a
lăsat un crater de 30 de metri în diametru, a asigurat cercetătorul.
Ori fiecare dintre avioanele
Boeing care au intrat în turnurile
World Trade Center conţinea 30 de
tone de aluminiu.
Avioanele care au intrat în turnuri "ar fi trebuit să fie acoperite cu
fragmente de pereţi interiori, tavan şi
podele, rămăşiţe pe care le-au luat cu
ele în momentul în care s-au încastrat
în clădiri", la fel cum meteorit care
ajunge pe Terra antrenează în urma
sa sedimente de sol.
"Aceste rămăşiţe erau formate
în cea mai mare parte din rigips, un
material prost conducător de căldură,
iar acestea au format probabil un scut
care a menţinut căldura în apropiere
de carlingă şi a protejat restul clădirii", continuă el.
Acest scut ar fi permis incen-
diului provocat de carburantul avioanelor să ridice foarte mult temperatura cabinelor.
"Aliajul de aluminiu din care
sunt formate cabinele, care conţine şi
magneziu, se topeşte la 660 de grade
Celsius. Iar dacă aluminiul este adus
la temperatura de 750 de grade Celsius, el devine la fel de lichid a apa",
subliniază Simensen, care crede că
acest fenomen s-a produs în turnurile
gemene.
Scurgându-se spre etajele inferioare, mai multe tone de aluminiu ar
fi intrat în contact cu apa din sistemul
antiincendiu, provocând o reacţie
imediată: creşterea temperaturii cu
mai multe sute de grade şi eliberarea
hidrogenului, un gaz cu capacitate
mare de explozie.
O astfel de deflagraţie este suficient de puternică pentru a spulbera
o întreagă secţiune a turnului, care sa prăbuşit ca un castel din cărţi de
joc.
Numeroase persoane prezente
în apropierea turnurilor în momentul
atentatului afirmă că au auzit explozii chiar înainte ca cele două clădiri
să se prăbuşească.
Mai degrabă decât o reacţie chimică, unii amatori de comploturi văd
în aceasta o dovadă că turnurile gemene au fost minate anterior de
agenţi secreţi americani sau israelieni.
Rusia a lansat cu succes
un satelit militar
Rusia a lansat cu succes miercuri un satelit militar, într-o
operaţiune care a fost amânată
trei săptămâni, după eşecul
lansării unei rachete Proton, a
anunţat Agenţia spaţială rusă
Roskosmos.
"O rachetă Proton-M lansată de
la cosmodromul Baikonur (Kazahstan) la 2.47, ora Moscovei (1.47, ora
României) a plasat pe orbită un satelit pentru Ministerul Apărării", a informat
Roskosmos
într-un
comunicat.
Racheta urmează să se separe
de etajul său superior "Briz-M" la
7.48 GMT (10.48, ora României), o
operaţiune delicată care a eşuat în
trecut, a adăugat Roskosmos.
Agenţia spaţială a suspendat
temporar luna trecută toate lansările
de rachete Proton-M echipate cu un
etaj superior "Briz-M", după pierderea unui satelit de telecomunicaţii la
18 august.
Şase zile mai târziu, un vas
cargo Progress care transporta mai
multe tone de material şi alimente
pentru aprovizionarea Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) s-a prăbuşit
la 325 de secunde după decolarea de
pe cosmodromul Baikonur, în urma
unei defecţiuni a motoarelor.
Prin urmare, mai multe lansări
de rachete Soyuz au fost amânate, următorul zbor cu oameni la bord fiind
programat la 14 noiembrie.
Soyuz este singurul vector de
zboruri cu oameni la bord spre ISS
după retragerea navetelor americane
în această vară.
Satelitul militar rus trebuia să
fie lansat iniţial la 31 august.
Obama:
Economia mondială
are nevoie de măsuri
coordonate
Preşedintele
american Barack
Obama a declarat
miercuri că redresarea economică
este fragilă, fiind
nevoie de acţiuni
coordonate pentru
susţinerea
acesteia, transmite Bloomberg.
"Am acţionat
împreună
pentru a evita depresiunea
în
2009. Trebuie să
luăm încă o dată
măsuri urgente şi
coordonate", a
afirmat Obama într-un discurs susţinut la Adunarea Generală a ONU
de la New York.
Preşedintele american nu a
precizat care ar trebui să fie măsurile.
"Statele Unite vor sta alături
de aliaţii europeni, care îşi refor-
mează instituţiile şi se confruntă cu
propriile probleme fiscale", a mai
spus Obama.
Liderul american urmează să
se întâlnească miercuri cu premierul britanic David Cameron şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy.
Pagina 5
ACTUALITATE
Informaţia de Hunedoara
Chinezii vor produsele
crescătorilor hunedoreni
NOTE
Contabilii
și-au
sărbătorit
ziua
La sfârșitul săptămânii trecute, la sediul Consiliului
Județean (C.J.) Hunedoara,
a avut loc o întâlnire între
oficialitățile locale și un
grup de oameni de afaceri
chinezi. Principala temă a
discuțiilor a fost aceea a interesului chinezilor pentru
produse ale crescătorilor de
ovine şi bovine din judeţul
Hunedoara.
Delegația chineză a fost reprezentată de oameni de afaceri
din Regiunea Autonomă Ninxia
Hui. Interesul special al chinezilor este pentru colectarea de piei
şi lână.
Șeful delegaţiei chineze,
Long Fei, a declarat că există, din
partea oamenilor de afaceri chinezi, un interes real pentru relații
comerciale cu județul Hunedoara.
După cum se știe, în urmă cu un
an, între Regiunea Autonomă
Ninxia Hui şi C.J. Hunedoara a
fost semnat un protocol de colaborare. „Avem o relaţie de colaborare foarte bună cu judeţul
Hunedoara, iar între preşedinţii
celor două regiuni a fost semnat
un protocol de colaborare. (…)
Dorim să investim în judeţul Hunedoara în domeniul pielăriei şi al
lânii”, a declarat Long Fei, director general al Biroului pentru industrie uşoară al Regiunii
Autonome Ningxia Hui.
La rândul său, Mircea Ioan
Moloţ, președintele C.J. Hunedoara, a declarat că va face toate
eforturile necesare pentru a sprijini demersurile investitorilor chinezi: „Suntem dispuşi să
asigurăm facilităţi pentru investitorii chinezi, mai ales dacă vor
construi în perimetrele parcurilor
Miercuri, în întreaga țară,
a fost marcată, prin mai multe
evenimente, ziua contabililor.
Această sărbătoare a fost dublată și de faptul că în acest an
se împlinesc 90 de ani de la
înființarea Corpului Experților
Contabili și a Contabililor
Autorizați din România.
În fapt, ziua contabililor a
fost sărbătorită pentru prima
dată în 2005.
În județul Hunedoara,
miercuri, contabilii s-au întâlnit
la Inspectoratul Școlar Județean
și au încercat să contureze aspectele cele mai importante ale
profesiei lor.
industriale de la Hunedoara sau
Călan. Sper să avem un rezultat
concret al discuţiilor până în primăvara anului viitor, până atunci
urmând să fie efectuate mai multe
teste tehnologice pe mostre de
piei şi lână produse în judeţul Hunedoara.”
Din discuții a mai reieșit faptul că oamenii de afaceri chinezi
sunt interesați și de cultura de cartofi ce ar urma să fie folosiţi la
producerea de amidon în una din
fabricile chineze din regiune.
Mihaela Petroșan
Conform datelor Camerei Agricole Judeţene (C.A.J.) Hunedoara, ciobanii din zonă cresc aproximativ 170.000 de ovine din rasa
ţurcană, directorul instituţiei, Mircea Muzicaş, apreciind că investiţiile preconizate de oamenii de afaceri chinezi vor asigura un viitor
pentru acest segment al agriculturii.
„Acum lâna se aruncă pentru că nu o mai cumpără nimeni. Ciobanii sunt dezolaţi pentru că acest lucru se întâmplă de ani de zile.
Dacă până în anul 1989 fabrica de blănuri de la Vidra Orăştie prelucra un milion de piei pe an, acum uzina s-a desfiinţat şi a apărut o
problemă la nivel naţional, deoarece nimeni nu mai prelucrează pielea de oaie. Cea mai mare problemă a agricultorilor este acum vânzarea producţiei”, a declarat Mircea Muzicaş, directorul executiv al
C.A.J. Hunedoara.
Protocolul
semnat
acum un an de cele două
părți vizează dezvoltarea
relaţiilor în domeniile de
prelucrare a pieilor şi a
lânii, în învăţământ, sănătate, schimburi reciproce
de studenţi şi personal medical.
Industria de prelucrare
a pieilor din Regiunea Ninxia Hui asigură 60 la sută
din produsele de lână şi 50
la sută din cele de pielărie
pe piaţa europeană. Materia primă este importată
din 27 de state ale lumii,
conform datelor comunicate de C.J. Hunedoara.
O nouă conducere la UDMR-ul hunedorean
La sfârșitul săptămânii trecute,
UDMR-iștii hunedoreni și-au ales
noua conducere, în cadrul unei
ședințe a Consiliului Reprezentanţilor Judeţeni (C.R.J.). Conform votului, Szell Lorincz a fost ales în
funcţia de preşedinte, iar în funcţiile
de vicepreşedinţi au fost desemnaţi
prin vot Ferenczi Istvan (responsabil
pentru Hunedoara şi zona Hunedoarei), Balogh Botar Csaba (responsabil pentru Deva şi zona Deva),
Benedekfi David (responsabil pentru
Valea Jiului), Babos Aranka (responsabil pentru tineret). La propunerea
europarlamentarului Iuliu Winkler,
C.R.J. l-a ales pe Burjan Grigorie în
noua funcţie de vicepreşedinte politic.
De asemenea, C.R.J. al UDMR
Hunedoara a întocmit şi a aprobat
calendarul alegerilor în cadrul organizaţiilor locale din judeţ. Astfel,
UDMR Petroşani va organiza prima
alegeri, în 15 octombrie, iar organizaţia din Deva este ultima care va
avea alegeri interne în ianuarie 2012.
Ultimul moment al alegerilor interne
va fi Conferinţa judeţeană, la sfârşitul lunii ianuarie 2012, în cadrul căreia va fi ales preşedintele UDMR
Hunedoara.
Recâștigarea
locurilor
în administrație
La aceeași întâlnire, liderii hunedoreni ai UDMR au discutat despre recensământ şi drepturile
minorităţilor, exprimându-se dorința
ca persoanele de etnie maghiară care
fac parte din căsătorii mixte să-şi
asume naţionalitatea, iar în statistici
să fie declaraţi şi etnicii maghiari
care, pentru moment, lucrează şi trăiesc în străinătate.
În plus, în raportul politic prezentat de Iuliu Winkler a vorbit şi
despre alegerile din 2012: „Acestea
sunt cea mai mare provocare din ultimii ani pentru UDMR, inclusiv la
nivelul organizaţiei noastre din judeţul Hunedoara. Aici, în judeţ, trebuie
să recâştigăm reprezentarea în administraţiile locale, în special în cele
din Valea Jiului. Astfel, vom asigura
continuitatea reprezentării politice a
comunităţii maghiare din judeţul Hunedoara”.
Aurel Ghinea
Transport zilnic
persoane în Italia, Spania,
Portugalia, Franța, Belgia,
Anglia, Irlanda și Germania,
la destinație, cu mașini
moderne climatizate.
Tel. 0721.285.100.
Vecinii şi preotul
vor da
informaţii
despre tine
în caz că nu vei
fi acasă sau nu
le deschizi uşa
recenzorilor
Persoanele absente temporar de la domiciliu la momentul
efectuării recensământului populaţiei şi locuinţelor vor fi înregistrate de către recenzori pe
baza informaţiilor primite inclusiv de la vecini şi preot, conform unei hotărâri de guvern
care reglementează modul de
organizare a recensământului.
Astfel, recenzorii vor
putea folosi şi surse indirecte
de colectare a datelor, persoanele absente temporar de la domiciliu urmând să fie
înregistrate pe baza informaţiilor de la celelalte persoane din
locuinţă, de la vecini, preot sau
primărie, conform actului normativ.
Recensământul populaţiei
şi locuinţelor, programat pentru
20-31 octombrie 2011, va costa
193 milioane lei, iar datele finale vor fi prezentate în 2014,
cetăţenii care refuză să răspundă putând fi amendaţi cu
până la 5.000 lei.
Peste 120.000 persoane
vor participa la colectarea datelor, primele rezultate ale recensământului urmând să fie
prezentate public în trimestrul I
al anului 2012.
NOTE
Informaţia de Hunedoara
Pagina 6
ISTORIE
Islamul – o nestemată a istoriei artelor
Poate cel mai mare popor de
cuceritori din câte au existat
vreodată, a fost reprezentat de
către hoardele arabe. Acestea și-au
început amplul proces de cucerire,
din adâncurile Asiei, și au ajuns
până la Oceanul Atlantic, pe coastele Spaniei și ale Franței. În numeroasele secole de stăpânire a
acestor vaste teritorii, arabii și-au
lăsat amprentele în toate planurile
culturale: obiceiuri, tradiții, arte,
limbă etc.
Însă domeniul ce a dat strălucire și
a revoluționat viața acestor regiuni, a fost
cu precădere cel al Artelor. Acolo, măiestria Islamului și-a scos la iveală toți așii
de care dispunea și a depășit cu mult tiparele credinței. Nu a fost însă ignorat
nici Qur’anul, Cartea Sfântă a Islamului,
dezvoltarea artelor mergând în permanentă „consulatare” cu învățăturile sfinte.
Nu se poate aprofunda Arta Islamică, fără a evidenția prima dată, cel
puțin un minim din ceea ce a însemnat și
înseamnă și astăzi, cultura și credința
islamică.
Așadar, aflăm că această cultură sa dezvoltat într-o arie arabă nomadă, care
s-a evidențiat prin poezie și cultura orală.
Baza credinței o constituie credința în cuvântul lui Allâh, cuvânt trimis de acesta
din urmă, profetului Muhâmmad care la propovăduit oamenilor.
Credința s-a manifestat prin monoteismul unitar absolut, în care doar Allâh
reprezintă cuvântul adevărat, el neavând
nici asociați, nici intermediari. Dacă noi
creștinii, îl considerăm pe Isus ca fiind
Fiul lui Dumnezeu, și parte a Trinității
Divine, profetul Muhâmmad nu are parte
de același caracter în credința islamică,
el fiind doar mesagerul lui Allâh, cel
demn să propovăduiască cuvântul Creatorului.
Profetul Muhâmmad, s-a născut la
Mecca în jurul anului 570, prima
revelație având-o în anul 610. Poporul
arab crede că acesta descoperit cuvântul
Domnului, transmis de către Arhanghelul
Gabriel [Gabreil – ar. ‫ ]لييرباغ‬care a
spus în Qur’an: „Recitați în numele
Domnului!” - ‫!انبر مسا يف أرقي‬.
Cartea sfântă a Islamului, similara
Bibliei în creștinism, o reprezintă Al
Qur’an-ul – ar. ‫ميركلا نآرقلا‬, care cuprinde cuvântul și învățătura lui Allâh,
fiind modelul și ghidul de viață al fiecărui cetățean arab, din orice colț al lumii.
Qur’anul nu a suferit modificări niciodată, toate popoarele islamice, fiind nevoite să învețe araba, pentru a putea citi
și cunoaște învățătura sfântă.
Centrul lumii musulmane, „Vaticanul Islamului”, îl reprezintă orașul Mecca
– ar. ‫ةمّركملا ةكم‬. Acesta este situat în vestul Arabiei Saudite de astăzi, la 80 de kilometri de Marea Roșie, fiind orașul unde
marele profet a văzut lumina zilei pentru
prima dată! Aici, în anul 630, Muhâmmad a pătruns cu peste 10.000 de adepți,
recucerind orașul și realizând primul pelerinaj la Ka’ba – piatra neagră din centrul moscheei, de unde se spune că Allâh
la și ridicat la cer.
Cu un stabiliment solid, hoardele
arabe au început încetul cu încetul, expansiunea către noi teritorii, această
populație întinzându-se din nordul Asiei,
până în sudul și estul ei, în vest ajungând,
după cum spuneam anterior, până la
coasta Atlanticului. În toate aceste teritorii, civilizația islamică și-a lăsat amprenta
prin deosebitele edificii religioase, dar și
laice, create într-un stil aparte și cu o
minuțiozitate rar întâlnită!
Termenul de „artă islamică” a fost
folosit pentru prima dată în Occidentul
secolului al XIX-lea, definind o vastă
zonă de manifest, atât în câmpul ecleziastic, cât și în cel laic. Termenul desemnează un plus evident de complexitate,
care o depășește net pe cea a „artei
creștine” sau a „artei budiste”!
Chiar dacă elemntul principal a fost
arhitectura, acest nou stil venit din îndepărtata Asie, nu a avut de suferit nici la
capitolele pictură, orfevrărie sau ornamente din diferite metale. În timpul vieții
profetului Muhâmmad, Qur’anul s-a
opus vehement realizării de statui.
Un alt domeniu al artelor, în care
meșterii (nu totdeauna musulmani) au
excelat, a fost acela al caligrafiei! Modele minunate de inscripții în stilul arabesque le putem găsi pe edificiile
religioase, pe marile moschee, sau pe clădirile palatelor regale și pe vasele ornamentale sau de folosință. Stilul
arabesque, presupunea inscripții în limba
arabă, versete sau sura din Qur’an, ori
inscripții religioase pro-Islam. Acestea
apar pe lintelurile moscheelor, în exterior, și pe frizele acestora, în interior. Modele foarte frumoase, pot fi întâlnite la
Domul Stâncii, din Ierusalem, Mazar’e
Sharif, din Kabul, Afghanistan, Badshahi, din Lahore, Pakistan sau la cele
din vechea Persie, Iranul de astăzi.
De o arhitectură deosebită și impunătoare, moscheele au fost alcătuite, în
orice zonă a teritoriilor islamice, din câteva elemente principale, și anume: o
curte interioară, minarete, o cupolă și/sau
semicupole – în exterior, în componența
interioară găsindu-se mihrabul, kibla,
minbarul. Dintre elementele interioare,
Mihrabul, este echivalentul Altarului în
bisericile creștine, pe el fiind așezată
kibla, o nișă care indică întotdeauna cu
sfințenie direcția de rugăciune, care este
spre Mecca. Minbarul, este echivalentul
amvonului, acesta deținând același rol ca
și cel al omologului creștin. În exterior,
minaretele țin locul turnurilor-clopotniță,
iar în curtea interioară, vom întâlni și un
sabil, adică o fântână care are rolul de a
hidrata pelerinii în timpul rugăciunilor.
Splendoarea edificiilor religioase
sau laice, a depins în mare măsură de expansiunile poporului arab, făcându-se
ușor trecerea de la elemente mai modeste, din timpul Califatului Rashidun, la
grandioasele moschei din Syria, Egipt,
Tunisia, Afghanistan, Pakistan, Persia și
din teritoriile europene, în timpul Califatelor Omeyad și Abassid, dintre secolele
VII-XIII.
În această perioadă, apare arabesque, stilul decorațional care a
revoluționat arta islamică, tot în această
perioadă fiind construite Domul Stâncii,
din Ierusalem, cu o cupolă complet aurită, acesta fiind descris de către scriitorul
Ibn Al-Faquih astfel: „Domul era luminat
de 300 de lămpi în fiecare noapte şi era
îmbrăcat în marmură albă”. Exteriorul
acestuia lasă puternic impresia unui lăcaș
de cult bizantin, cu o arhitectură propice
venerării de moaște. A fost înălțat peste
locul unde Solomon a ridicat în secolul
X Î.Hr., templul care deținea „Chivotul
Legii”. Pe portalul exterior, găsim un arabesque deosebit, pe care se găsesc însă și
mesaje puternice anti-creștinism.
O altă capodoperă din această perioadă, a fost „Marea Moschee a Damascului”, localizată în capitala Syriei,
Damasc. Moscheea este unică în lumea
islamului, fiind de o importanță arhitecturală deosebită, dar și pentru faptul că
adăpostește în interiorul ei, moaștele
Sfântului Ioan Botezătorul. Ea a fost construită peste vechea Biserică „Sf. Ioan
Botezătorul”, aceasta rămânând încă intactă în interiorul moscheei. Astfel,
„Marea Moschee a Damascului”, are o
importanță dublă, în ea putând fi întâlniți
atât pelerini musulmani, cât și creștini!
Impresionantă este și moscheea
Mazar’e Sharif, din Afghanistan, construită sub califatul Omeyad, în secolul
VIII, al cărei curți exterioare este placată
cu marmură, de asemenea având minaretele ornamentate cu delicate forme mozaicale, la fel ca și exteriorul moscheii.
Îmbinarea motivelor geometrice cu stilul
arabesque și cromatica specifică islamului – verde, galben, albastru, alb, îi conferă acestei moschei o grandiozitate
unică!
În Europa, în această perioadă, Spania a fost cel mai puternic „transformată”
de către califii arabi. În decursul secolelor VIII-X, biserica Catolică din Cordoba, a devenit moschee, poate cea mai
grandioasă dintre cele europene. Este de
altfel, considerată ca fiind cea mai importantă realizare a Califatului Omeyad spaniol. Fosta biserica creștină vizigotă, a
fost transformată în moschee de către
descendenții Califatului Omeyad Syrian. Arhitectura este
asemănătoare cu cea
a Moscheei din Damasc, edificiul impresionând
prin
arcurile sale gigantice și prin cele 856
de coloane din marmură și granit, acestea fiind realizate
din bucăți ale fostului templu roman
existent în acea
zonă.
Un model cromatic deosebit vom
întâlni aici, preluat
de la Domul Stâncii,
și
anume,
alternanțele de roșualb, de pe arcele
duble formate dintro potcoavă mică și
un arc superior
semi-circular. Acest model a fost folosit
atât în exterior cât și în interiorul moscheei, aducând foarte mult cu catedrala
din Aachen, construită în aceeași perioadă.
Moscheea din Cordoba, mai deține
de asemenea, nișe pentru rugăciune puternic aurite, cât și un mihrab
excepțional, puternic decorat cu motive
geometrice și florale, reprezentative fiind
și minaretele, ferestrele din sticlă colorată, mozaicurile puternic intens colorate,
și zidurile decorate în arabesque. Tot la
această moschee, apare și stilul mocarabe, echivalentul într-o oarecare măsură
a elementelor arhitecturale de pe arcele
goticului flamboiant.
Tot în Spania, în decursul secolelor
X-XI, a fost construită una dintre cele
mai mari edificii laice islamice – Palatul
Al’Hambra. A fost ridicat peste o mai
veche moschee, pe o colină din Sierra
Nevada. Mai este numit și „Fortăreața
Roșie”, datorită culorii materialelor de
construcție folosite, pe lângă piatră, lemn
și pământ bătătorit. Structura este foarte
interesantă, ea nerespectând un tipar stabilit, arhitecții acestui palat, axându-se
mai mult pe detalii, decât pe structură, ca
un tot. În interiorul forticației, se găsesc
o moschee, un palat, fântâni, grădini și
câteva izvoare.
Teritoriul fostului Imperiu Otoman,
Turcia de astăzi, reprezintă și el o adevărată comoară a artei islamice. Aici, găsim
în Instanbul, Catedrala Sf. Sofia, transformată ulterior în moschee, după căderea Constantinopolului sub sultanul
Mehmet II Fatîh, în 1453. De asemenea,
tot aici, se află și „Marea Moschee Albastră”, construită pentru sultanul Soliman
Magnificul, singura cu șase minarete din
întreaga lumea islamică, alături de moscheea de la Mecca.
Întorcându-ne în teritoriul Asiei,
este foarte important de știut, că precum
creștinătatea are centrele ei importante de
pelerinaj: Vatican, Athos, Fatima, Lourdes, Medjugorje, etc., la fel și lumea islamică deține patru mari centre de pelerinaj
în lume. Acestea sunt: Mecca, orașul profetului, Medinna – orașul unde s-a retras
profetul până la cucerirea Meccăi, Ierusalem, loc cucerit de arabi și cu impresionantul Dom al Stâncii, și Kairouan –
Al-Qayrawān, ar. ‫ناوريقلا‬, în Tunisia,
fosta capitală a țării până în secolul al
XII-lea.
Kairouan, deține două moscheei
impresionante, una dintre ele, Sidi Oqba,
construită între secolele VII-IX, fiind cea
mai veche din vestul lumii arabe. Ea
poartă numele întemeietorului ei, califul
Sidi Oqba Ibn Nafaa.
Cea de-a doua, Sidi Sahab, deține
și ea o poveste foarte interesantă, aceasta
adăpostind mormântul lui Abu Zam'a alBalawî. Acesta a fost unul dintre „apostolii” profetului Muhâmmad, el reușind
să păstreze trei fire din barba acestuia.
Toate cele patru mari centre islamice, reprezintă locuri anuale de pelerinaj, pentru milioane de musulmani,
tradiția spunând: că nu poți fi un om îm-
plinit spiritual, dacă nu ai făcut cel puțin
odată în viață, un pelerinaj la Mecca –
considerat centrul lumii islamice.
După secolul XIII, arta a cunoscut
o nouă revoluție, restricțiile din pictură
începând să dispară încetul cu încetul.
Dacă până la granițele acestui secol,
orice reprezentare cromatică umană, era
interzisă cu vehemență de către Qur’an –
o posibilă explicație fiind respectul față
de profetul Muhâmmad, a cărui reprezentare lipsea din temele de pictură –
după veacul al XIII-lea, figurile umane,
motivele animale, chiar și scene din bătălii, au început să apară tot mai des pe
pereții edificiilor laice, pe farfurii sau pe
paharele din sticlă. Picturi cu caracter
uman, existau și până atunci, dar doar în
locuințele private ale unor mari demnitari
musulmani.
Orfevrăria și micile statuete din fier
și bronz, au început să fie tot mai dese,
odată cu secolul XIII, ele manifestânduse în special în Iranul de astăzi, fostul Imperiu Persan. Tot din fosta Persie, au
venit și faimoasele covoare persane, cu
decorații deosebite și unice și până astăzi,
printre creatorii acestor elemente de design interior.
În Mongolia, de asemenea, pictura
alături de celelalte elemente artistice, au
deținut reprezentări foarte frumoase, de
o delicatețe concurentă aproape cu cea a
Renașterii.
Cea mai grandioasă manifestare arhitecturală a lumii islamice, o găsim realizată în secolul al XVII-lea, în India, în
orașul Agra. Aceasta este Taj Mahalul.
Pentru ridicarea acestui edificiu, în capitala fostului Imperiu Mogul, s-a folosit o
forță impresionantă, materialele fiind
aduse din întreaga Indie, dar și de pe teritoriile întregii Asiei, de către „flote” ce
numărau câte 1000 de elefanți fiecare.
Moscheea a fost construită de către al
cincilea împărat mogul, Shah Jahan, în
memoria celei de-a doua soții, Mumtaz
Mahal. Douăzeci de mii de oameni au
contribuit la realizarea ei, arhitectul fiind
un iranian, pe numele său, Ustad Isa.
Domul este așezat pe o terasă de
marmură albă, dintre care fac parte și elemente din România, de la Rușchița, terasa punând în evidență uriașa moschee
cât și cele patru minarete ale sale. A fost
realizat într-o puternică simetrie, contrar
total Palatului Al’Hambra, devenind datorită scopului pentru care a fost construit: „simbolul dragostei eterne”.
În decursul a peste 1000 de ani de
istorie, Islamul a revoluționat, în fiecare
cucerire a sa, cu fiecare Califat sau Imperiu, tot ceea ce a însemnat artă, cultură
sau disciplină, în teritoriul a două mari
continente – Europa și Asia. Fie că vorbim de Omeyazi, fie de Imperiul Persan,
de sirieni, de moguli sau de Imperiul
Otoman, aceștia toți au oferit o lecție importantă lumii creștine, pe care au înfruntat-o la porțile estice ale Europei, pe linia
Uralilor, lăsându-și puternic sedimentate
tradițiile, obiceiurile și cultura, până în
zilele noastre!
Călin Ghișa
Pagina 7
ACTUALITATE
Informaţia de Hunedoara
Numărul companiilor de stat cu pierderile incluse
în deficitul bugetar a scăzut de la 30 la 10
Guvernul a convenit cu Fondul
Monetar Internaţional ca lista
companiilor de stat ale căror
pierderi trebuie avute în vedere
la calculul deficitului bugetar
să fie semnificativ restrânsă, de
la 30 la doar 10 societăţi, prin
scoaterea din evidenţă a aeroporturilor şi CET-urilor locale.
La finalul misiunii de evaluare din mai-iunie, Guvernul şi
FMI au stabilit să includă în calculul deficitului bugetar şi pierderile din 30 companii de stat
centrale sau locale, inclusiv titluri
emise de Fondul Proprietatea, societăţile fiind astfel obligate să
anunţe periodic la Ministerul Finanţelor indicatorii financiari şi
operaţiunile efectuate.
Decizia a fost luată după ce
Eurostat a anunţat că are rezerve
în privinţa calităţii datelor raportate de România referitoare la deficitului bugetar de anul trecut,
calculat după standardele ESA95,
invocând printre cauze incertitudinea legată de impactul unor
companii publice asupra deficitului.
Pe lista celor 30 de companii
erau incluse: Compania Naţională
a Huilei, Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri Naţionale
(CNADNR), Fondul Proprietatea, Metrorex, Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi,
Societatea Naţională a Cărbunelui, CFR Călători, Radiocomunicaţii Navale Radio Constanţa,
CFR Infrastructură, Termoelectrica, Acvavalor, Aeroportul
Arad, Aeroportul Iaşi, Aeroportul
Internaţional Baia Mare, Aeroportul Satu Mare, Aeroportul Ştefan
Cel
Mare
Suceava,
Aeroportul Transilvania-Târgu
Mureş, Aeroportul Tulcea, centralele de termoficare Aqua Calor,
CET Braşov, Citadin Hunedoara,
Edil Therma Hunedoara, Goscomloc, Gospodărie Orăşenească,
Rominservices Therm, Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu,
Ecoterm,
Termica,
Termloc, Uzina Termică Comăneşti.
Ultima scrisoare de intenţie
convenită de Guvern cu FMI la
finalul misiunii de evaluare din
iulie-august, aprobată săptămâna
trecută de Guvern şi obţinută de
Mediafax, relevă însă că lista a
fost semnificativ restrânsă, la
doar zece companii de stat.
Pe listă au fost astfel menţinute doar Compania Națională a
Huilei, CNADNR, Fondul Proprietatea, Metrorex, Administraţia Fluvială a Dunării de Jos
Galaţi, Societatea Naţională a
Cărbunelui, CFR Călători, Radiocomunicaţii Navale Radio Con-
stanţa, Compania Naţională de
Căi Ferate CFR şi Termoelectrica.
Din cele 20 de companii eliminate din listă, unele înregistrează pierderi la nivelul anului
trecut, precum CET Braşov (59,9
milioane lei), Centralele de Termoficare Aqua Calor (3,6 milioane lei) sau Uzina Termică
Comăneşti (996.000 lei), iar altele, precum o parte din aerogări,
sunt pe profit.
Potrivit strategiei fiscal-bugetare aprobată recent de Guvern,
deficitul bugetar în metodologia
europeană este prevăzut să scadă
la 4,4% din PIB în acest an, la 3%
din PIB în 2012, la 2,5% din PIB
în 2013, respectiv la 2,2% din
PIB în 2014.
Economistul şef al BNR, Valentin Lazea, a declarat însă, în
urmă cu două săptămâni, că deficitul bugetar va depăşi anul viitor
ţinta de 3% din PIB după metodologia europeană de calcul,
chiar şi într-un scenariu optimist
în care creşterea economică va fi
de 4%, şi că Guvernul ar trebui să
identifice urgent măsuri suplimentare de reducere a deficitului
bugetar cu circa un procent din
PIB.
BIBLIOFIL
Cartea
de nisip
Profesorul
de John Katzenbach
de Jorge Luis Borges
Editura POLIROM
„Cred că cea mai bună carte a
mea de povestiri e ultima pe care am
scris-o, Cartea de nisip; în ea nu
există niciun cuvânt care să-l încurce
pe cititor. Povestirile sunt spuse simplu, deși ele nu sunt deloc simple;
pentru că nu există lucruri simple în
univers; totul este complex. Eu le deghizez în povestiri simple.” (Jorge
Luis Borges)
Editura Litera
Putea fi vorba despre sex. Putea
fi vorba despre control. Era categoric vorba despre viaţă, dar şi despre
moarte.
Profesorul universitar Adrian
Thomas este diagnosticat cu o
demență degenerativă care duce la
pierderea memoriei, halucinaţii şi
moarte.
După ce și-a dedicat întreaga
viață cercetării minții omenești, pro-
fesorul crede că cel mai bun lucru pe
care îl mai poate face este să se sinucidă.
Părăsind cabinetul medicului
său, Thomas este martorul involuntar
al răpirii lui Jennifer Riggins, o adolescentă de șaisprezece ani, care dispare fără urmă într-o furgonetă
condusă de o femeie blondă.
Dar bătrânul profesor este confuz: a asistat oare la o răpire? Dacă a
fost într-adevăr vorba despre o
infracțiune, trebuie să acționeze. Dar
cum? Mai poate el să gândească suficient de limpede pentru a o găsi pe
fată? Anii de studiu al psihologiei îl
mai pot ajuta acum să descifreze tenebrele lumii criminale a pornografiei pe internet?
SAS 123: Stăpânul
rândunelelor
de Gerard de Villiers
Editura Meteor Press
În clipa în care Malko ajungea
la lift, doi vlăjgani apărură în spatele lui și așteptară politicoși ca el
să intre în cabină, unde abia încăpeau toți trei.
Abia pornise liftul, când unul
dintre cei doi necunoscuți îi admi-
nistră o lovitură formidabilă cu
capul!
Din cauza înălțimii, fruntea
acestuia nu sparse nasul lui Malko,
dar îl ameți aproape complet.
Al doilea individ îl lovi cu
pumnul în stomac, atât de tare încât
îl făcu să vomite. Apoi, un antebraț
musculos cuprinse gâtul lui Malko
și ceva ascuțit i se înfipse în partea
stângă.
Lama unui pumnal.
Își zise că avea să moară în
acest lift, fără ca măcar să știe de
ce.
Informaţia de Hunedoara
TRADIȚII
Pagina 8
Culesul viei
Odată cu Ziua Crucii, celebrată
în 14 septembrie şi plecarea
rând pe rând a păsărilor migratoare, copacii îşi schimbă haina
verde, iar rodul viilor ajung la
maturitate. Frunzele se
colorează brun- auriu şi scot la
iveală boabele îndulcite în
bătaia soarelui şi saturate de
sărurile solului.
Începând cu 15 septembrie, culesul viilor este una din preocupările
de baza a ţăranului şi asta nu aşa, pe
soiuri.
Câteva dintre cele mai cunoscute soiuri de viță de vie sunt:
Creața (Riesling de Banat) produce struguri uni sau birpați, de
mărime mică-mijlocie, de forma cilindro-conică, boabe așezate dens pe
ciorchine, culoarea pieliței verdegălbuie și uneori galben-aurie, miezul fiind foarte suculent.
Galbena de Odobești – este un
soi de mare productivitate, cu struguri mijlocii spre mari, cilindo-conici, uniaripați și mai rar biaripați, cu
boabe dense pe ciorchine, de culoare
verde-gălbuie cu nuanțe argintii.
Iordana (Iordovana) – are
strugurii de marime mijlocie, forma
cilindro-conică, cu boabe mijlocii,
sferice, verzui-gălbui, și foarte suculente.
Grasa de Cotnari - produce
struguri de mărime mijlocie, de
formă cilindro-conică, boabe rotunde
sau ușor ovale, pielița subțire de culoare galbenă-verzuie, cu pete ruginii, miezul semizemos, cu gust
caracteristic reflectat și în vin.
Feteasca albă (Pasărea,
Poama fetei) - produce struguri cilindro-conici, frecvent arpați, de marime mică, cu boabe sferice și mici,
cu punct pistilar, așezate dens și uniform, pielița subtire de culoare galben-verzuie, pulpa zemoasă, cu gust
plăcut caracteristic.
Feteasca regală (Galbena de
Ardeal, Danasana) - produce struguri cilindrici sau cilindro-conicim
uniaripați sau biaripați, cu biabe neuniforme, mici, sferice și dense,
pielița subțire, culoare galben-verzuie, cu punct pistilar, pulpă zemoasă, aromă discretă regăsită în
vin.
Tămâioasă românească - produce struguri uniformi ca mărime, de
formă cilindro-conică, uni și
biaripați, boabe de mărime mijlocie,
sferice, așezate dens pe ciorchine,
pielița de grosime medie, culoare
galbuie cu nuanță ruginie, pulpă zemoasă, puțin crocantă cu aromă
unică, regăsită în vin.
Băbeasca neagră (rară neagră,
Caldarușa, Cracana) - produce struguri de mărime mijlocie spre mărime
mare, rămuroși, lacsi, cu boabe sferice-turtite, de mărime mijlocie,
pielița subțire, de culoare roșu-închis, cu aspect negru-albăstrui, acoperite cu pruina, pulpă semizemoasă,
necolorată.
Busuioaca de Bohotin (Tămâioasa vânătă de Bohotin, Busuioaca
neagră) - vechi soi romanesc, strugurii sunt uniformi, uni sau biaripați, de
marime mijlocie, boabe sferice,
dense, culoare roșu-închis, pulpa suculentă, necolorată, cu aroma specifică soiului.
Cadarca (Lugojana) - produce
struguri de mărime mijlocie, de
forma cilindro-conica, uniaxați și/sau
uniaripați, boabe dese, de mărime
mijlocie sau mare, pielița subțire de
culoare negru închis, spre albastru,
cu pruina, miezul zemos, mustul necolorat.
Feteasca neagră - produce
struguri de mărime mijlocie de forma
cilindrică sau cilindro-conica, regulată, uniaxiați uniaripați și/sau
biaripați, boabele sunt de formă sferică, așezate des pe ciorchine. Pielița
de grosime mijlocie, culoare roșieînchisă, aspect negru-albastrui, acoperită cu pruină, pulpa zemoasă,
necolorată.
Acestor soiuri li se adaugă și
alte soiuri autohtone cum ar fi: Ardeleanca, Basicata, Berbecel, Cionic,
Frunza de tei, Cruciulița, Francusa,
Plavaie, Barghina, Roșioara, Bătuta
neagra, Negru moale, Negru de Sariochioi, Negru Vartos, Sarba, Vulpe,
Zghihara și altele.
În paralel cu soiurile autohtone
de viță de vie, în România se cultivă
numeroasele soiuri străine, dintre
care exemplificăm: Aligote, Riesling
italian, Chardonnay / Pinot Chardonnay, Pinot gris, Sauvignon, Traminer
roz, Neuburger, Saint Emilion, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir,
Oporto, Alicante Bouschet, Gammay
Beaujolais, Grammay Freaux si altele.
În funcţie de suprafaţă şi factorii climatici, culesul viei poate dura
şi două- trei zile. În arealul rural, culesul începe în aceiaşi zi, pentru a
evita neînţelegerile dintre săteni, dar
şi pentru desemnarea celei mai bune
producţii viticile din an.
Soiurile cultivate erau dintre
cele mai nobile, iar uscarea unui
butuc din orice motiv, era înlocuit
pentru o vreme cu un exemplar de
viţă de vie „oloagă”.
În ritualul de începere a culesului viei, se controlează vasele, ciuberele, căzile, se repară, se curăţă,
desifectează cu bucăţi de pucioasă
aprinse, care se plimbă pe toată suprafaţa vaselor. Condiţia esenţială,
era ca aceste vase să fie bine încheiate, ca mustul şi mai apoi vinul să nu
se strice sau să se scurgă. În ziua culesului, odată cu răsăritul soarelui,
oamenii îmbrăcau hainele de sărbătoare şi se duceau la vie atunci când
paznicul viei, „pândaşul”, dădea
semnalul : „Haideţi la ferie, mă!”
Oamenii se adunau cu toţi la coliba pândaşului, unde se stabilea cot
ace trebuia dată celui ce a păzit via
tot timpul anului. Cota era constituită
dintr-o cantitate de struguri în funcţie
de numărul de viţe al fiecărui pro-
prietar. După această orânduială,
pândaşul cinstea proprietarii cu un
pahar de ţuică sau o cană de vin din
vechea producţie, păstrată cu grijă în
ferie (vas specific de 10 litri). De asemenea comunitatea rurală stabilea
dacă rămâne pândaşul de anul acesta
sau îl vor schimba cu altul. Femeile
duceau cu ele pâine făcută în cuptor,
plăcinte împăturate, scrobi, gogoşi,
slană, brânză şi ceapă.
Pentru ca munca să fie făcută cu
drag, condiţie sine qua non, pentru ca
vinul să fie bun, se chemau muzicanţi, care însoţeau culesul cu cântări
de petrecere. Aceşti muzicanţi erau
răsplătiţi cu câte un ciorchine de strugure de la fiecare proprietar, iar aceştia urau pentru anul ce vine, sănătate
gospodarilor şi roadă bogată.
După cules, în cea de-a doua
sau a treia zi, avea loc zdrobitul strugurilor, misiune deosebit de grea şi
era îndeplinită de capul families au
un fecior mai în putere, capabil să
facă bine această treabă. Pregătirea
acestuia pentru zdrobitul strugurilor
se făcea după reguli foarte stricte. În
primul rând se spăla cu apă şi săpun
pe tot corpul, iar picioarele erau ţinute mai mult în apă, frecate cu piatră pentru a îndepărta orice urmă de
murdărie şi adesea vinarsul era folosit ca desifectant. Îmbrăcămintea era
obligatoriu albă, izmenele suflecate
şi se suiau în car într-o cadă bine fixată, înclinată, unde era aşezat vasul
de doage. Într-o parte, jos, cada avea
un orificiu prin care mustul obţinut
prin zdrobire se scurgea. Strugurii
erau introduşi în saci de pânză rară,
ţeşută în război şi erau puşi în cadă.
Bărbatul îşi făcea cruce, zicea
„Doamne Ajută!” şi începea jocul în
picioarele goale. Jocul era unul silenţios, fără multă vorbărie, urmărinduse zdrobirea cât mai amănunţită a
boabelor. Când oboseala îşi spunea
cuvântul, bărbatul se odihnea câteva
clipe apoi relua “jocul” în ciubărul cu
struguri.
Resturile rezultate în urma
stoarcerii boabelor, erau păstrate
pentru a se obţine din ele cel de-al
doilea vin, numit “liurul”. Abea
acum resturile numite voaspe, vor fi
mutate într-o cadă la dospit şi vor fi
folosite pentru fabricarea ţuicii, numită tescovină.
Pentru buna desfăşurare a culesului şi zdrobitului strugurilor, ţăranii
contruiau pivniţe de lemn. Culesul
reprezenta adevărate sărbători rurale,
unde invitau preotul satului să facă
slujbă de dezlegare şi de mulţumire
lui Dumnezeu pentru roada bună a
viilor.
În zilele noastre ritualul jocului
în ciuberele cu struguri nu se mai
practică, tehnologiile apărute oferind
un plus de ajutor tuturor viticultorilor, iar depozitarea vinului a devenit
o adevărată artă.
Georgiana Giurgiu
Pagina 9
CULTURĂ
Informaţia de Hunedoara
Pentru viaţa spirituală a omului cultura este oglinda măritoare. (Constantin Noica)
Colțul de geniu
William
Faulkner
William Cuthbert Faulkner (n. 25 septembrie
1897 – d. 6 iulie 1962) a fost un prozator american,
laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul
1949, unul dintre scriitorii reprezentativi ai literaturii
americane din secolul XX. Modernismul lui Faulkner
se înscrie în spiritul de influență al lui James Joyce,
ca model de artă romanescă.
Născut în 1897 în New Albany, William Faulkner și-a petrecut în micul orășel Oxford din Mississippi, o copilărie legănată de poveștile bătrânei
negrese Caroline Barr despre glorioșii și dezastroșii
ani ai războiului civil. Povești în care revenea mereu
figura legendară a străbunicului, colonelul William
Clark Falkner, aventurier, războinic și scriitor de succes. (Unul din romanele acestui înaintaș:The White
Rose of Memphis (Trandafirul alb din Memphis) cunoscuse 36 de ediții.)
Școala primară și liceul neterminat le va face în
orășel, ca apoi să intre funcționar la banca bunicului
său, viitorul "model" al lui Sartoris.
În timpul primului război mondial, nefiind primit ca voluntar în armata americană, se înrolează în
aviația engleză "Royal Flying Corps", dar rămâne
până în 1918 într-o tabără de antrenament din Canada.
Se întoarce acasă, unde se înscrie la universitatea Ole Miss dar după un an se retrage, neavând posibilitatea să-și continue studiile. Războiul nu-l văzuse
decât de departe, America o vedea de prea aproape. Și
acum, după sublinierea unor biografi, începe a se accentua sentimentul dramei din viețile oamenilor și meleagurile natale.
Hrănit în iluziile gloriei apuse și dezamăgit de
viața mizeră a Sudului - nici situația familiei sale nu
era din cele mai strălucite - tânărul Faulkner se refugiază în scrierea unor versuri romantice sau ermetice.
Preia postul de diriginte al oficiului poștal al
universirății din Oxford, publică o culegere de versuri
The marble Faun (Faunul de marmură), 1924, și apoi
pleacă la New Orleans. Aici face cunoștință cu scriitorul Sherwood Anderson, cu ajutorul căruia îi va
apare primul roman Soldier's Pay (Plata soldatului),
1926. Călătorește în Europa, vizitând Italia și Elveția
și rămâne câteva luni la Paris. Reîntors publică un
roman Mosquitoes (Țânțarii), 1927, o imagine amară
a mediului de intelectuali snobi și superficiali în care
se învârtea. La Oxford va trăi din tot felul de munci
ocazionale și va scrie.
În anul 1929, publică romanul Sartoris, moment
crucial în creația sa, o reîntoarcere către istoria legendară sau reală a locurilor natale, începutul celebrei
saga despre imaginarul comitet Yoknopatawpha.
Începând cu "Sartoris" , avea să scrie Faulkner
mai târziu, am descoperit că merită să scriu despre
măruntul meu petec de glie natală și că nu voi trăi îndeajuns ca să termin tot ce se poate scrie despre el.
După câteva luni apare Sound and Fury (Zgomotul și
furia), prima carte a lui Faulkner care are un deosebit
ecou.
De aici încolo, vreme de peste treizeci de ani,
scriitorul va constitui prin romanele și povestirile sale
o mitologie a Sudului care va porni de la date reale
sau mitizate ale istoriei prezente și trecute ale acestei
regiuni. Doar câteva din aceste opere vor cunoaște, la
început, deosebita apreciere și recunoașterea pe care
o meritau. De abia în 1946, publicarea unei antologii
a scrierilor faulkneriene de către cunoscutul critic
american Malcolm Cowley, The Portable Faulkner
impune opiniei publice sin SUA un mare scriitor pe
nedrept neglijat. De altfel în 1949, Faulkner va primi
Premiul Nobel, în acest fel recunoașterea unanimă încununând o vastă operă, o fascinantă și uluitoare epopee, evocare și invocare a omului care caută să-și
cunoască puterile,înfruntându-se pe sine și lumea, în
lupta pentru afirmarea valorilor umane.
Creând pe harta lumilor posibile comitatul imaginar Yoknopatawpha, autorul lui l-a dăruit cu o ordine spirituală și temporală minuțios și inepuizabil
constituită, până la a înscrie oamenii și întâmplările
acestui teritoriu legendar într-un prezent care se
numește eternitatea și într-o societate care se numește
umanitatea. Ideea de a inventa acest ținut mitic, în care
criticii literari au văzut alegoria Sudului american, ia venit în urma unui vis, în care a văzut un timbru
emis de Poșta Yoknopatawpha. Numele său are evidente rezonanțe indiene.
În urma unei crize cardiace, marele scriitor
moare la 6 iulie 1962.
Poetul Daniel Marian a debutat în volum
Marți seară, la galeriile de artă
„Forma” din Deva, poetul Daniel Marian
și-a lansat primul volum de poezii.
La eveniment au participat mai mulți
iubitori de carte din Deva și Alba Iulia.
Evenimentul este inedit cu atât mai mult
cu cât poetul așteaptă de multă vreme ca
acest ciclu de poeme să vadă lumina tiparului.
Vă prezentăm pe scurt câteva din
declarațiile celor prezenți la acest eveniment literar.
Aurel Ghinea
Petrișor Ciorobea
,,A lansat această plachetă savuroasă numită „Căpiță de fluturi, îngerii mei”, care se
apropie de o sută de pagini. Primul capitol
conține nouă poezii, cel de-al doilea douăzeci
și una de poezii, al treilea tot cu nouă poezii.
Iar ultimul capitol cuprinde opt poezii. ,,Ce-i
mai roșu decât verde / Mai inimă, decât caprioară / Mai lele decât Mărioară…”
Mariana Pândaru Bîrgău
,,Valeriu Bîrgău avea o încredere deplină în
acest scriitor, în talentul său și avea mari speranțe
că într-o bună zi va deveni un poet de marcă și își
va spune cuvântul.
Iată, ne aflăm acum în fața unui debut, am
putea spune, un debut întârziat. Recunosc că mă
așteptam ca după 25 de ani de activitate, deși nu a
activat tot timpul în cercurile literare, el și-a trăit
poezia sa. Mă așteptam ca această carte să fie mai
consistentă, însă din câte am vorbit cu el, va urma
Daniel Marian
„Niciodată nu este târziu, nici să publici
nici să fii suprarealist.
Am debutat așa târziu doarece am avut
o viață complicată, am și o meserie destul de
ciudată, sunt jurnalist, ai nevoie și de bani,
nu doar să știi să scrii, poate alți colegi și
prieteni m-au îndrumat să fac acest lucru...
Această carte se adresează întregii lumi,
tuturor celor cărora le place să citească poezie.
E o carte mică, va urma una mult mai
mare și îngrijită cu mai multă răbdare... Asta
nu înseamnă că vor mai trece încă douăzeci
și ceva de ani până la lansarea ei, dar voi fi
mult mai atent după criticile de astăzi”.
Definiții
esențiale
și o altă carte în care să arate acumulările din ultimii ani de activitate.
Aceasta carte cuprinde o trecere în revistă a
stării sale poetice, începând din 1985, de când a
început să scrie, cu opera până în ziua de azi. Aș
îndrăzni să-i doresc să aibă și o deschidere mai
largă spre literatura natională. Ce am constatat în
poeziile care până acum le-am citit, este un partener de dialog al poetului, este inima, ceea ce este
un lucru frumos”.
Aurelian Sîrbu,
pensionar,
profesor
de limbă
și literatură
română:
,, Eu îl știu pe Daniel Marian încă de când era pe băncile
școlii. De acum 20 de ani. Dar
noi tot tineri am rămas.
În acest volum am întâlnit
două structuri, o structură serioasă unde atacă marile probleme ale existenței poetului și
o structură ușor ironică, care
vine probabil dinspre modul de
abordare a muzelor prin care se
autoironizează și persiflează, se
joacă cu vorbele, schimbă ordinea vocalelor, schimbă ordinea
cuvintelor, ne păcălește cu imagini foarte serioase... Poate
există și urme dintr-o poezie
post modernistă...”
„E limpede că gelozia este o exagerată pasiune pentru persoana iubită, sentiment pe care îl înțelege
cel ce a gustat dragostea, dar pe care zadarnic am încerca să-l explicăm altora.” (William Faulkner)
Informaţia de Hunedoara
ECONOMIE
Vrei să închei o poliţă de viaţă?
Asiguratorii sunt obligaţi să ofere informaţii
suplimentare celor prezentate până acum
Persoanele care intenţionează
să cumpere o poliţă de viaţă trebuie să primească de miercuri,
înainte de semnarea contractului, un set de informaţii suplimentare celor prezentate până
în prezent de asigurătorii şi intermediarii în asigurări, a
anunţat autortatea de reglementare.
"Având acces la mai multe informaţii, asiguraţii de viaţă vor fi mai
bine protejaţi. Am constatat, nu de
puţine ori, că neînţelegerile dintre
asiguraţi şi societăţi apar din cauză
că oamenii nu cunosc sau nu înţeleg
foarte bine clauzele contractelor pe
care le-au semnat, iar uneori chiar
confundă asigurările de viaţă cu instrumentele de economisire oferite
de sistemul bancar. Sunt convinsă că
aplicarea reglementărilor CSA va
conduce la eliminarea multora dintre
aceste neînţelegeri", a declarat întrun comunicat preşedintele CSA, Angela Toncescu.
Dreptul asiguraţilor de a primi
informaţii suplimentare înainte de încheierea unui contract de asigurare
de viaţă este prevăzut în Ordinul
CSA 11/2010, care completează normele puse în aplicare prin Ordinul
23/2009.
Potrivit ordinului, asigurătorii
sunt obligaţi să realizeze o analiză a
nevoilor financiare ale clientului, în
baza căreia asigurătorul să îi recomande ulterior clientului o soluţie financiară.
"Unele dintre cele mai importante aspecte care trebuie evaluate în
cadrul analizei sunt situaţia financiară prezentă a clientului (venituri,
cheltuieli, venit disponibil), precum
şi obiectivele financiare pe termen
lung ale acestuia şi prioritizarea lor.
În vederea realizării analizei, în cadrul primelor întâlniri cu clientul, va
fi completat «Formularul de analiză
a nevoilor clienţilor», iar soluţia financiară recomandată acestuia trebuie să fie în concordanţă cu
rezultatul analizei", se precizează în
comunicat.
În cazul în care asigurarea oferită este de tipul unit-linked sau
index-linked, asigurătorul va determina profilul de risc al clientului, astfel încât tipul de contract şi fondul de
investiţie recomandate să fie potrivite clientului. În acest fel, se are în
vedere evitarea asumării prin contractul de asigurare a unui risc mai
mare decât toleranţa clientului.
Totodată, în momentul prezentării unui fond de investiţii asociat
unei poliţe de asigurare de tip unit-
linked, clientului îi va fi înmânat
prospectul fondului de investiţii în
care vor fi investite primele de asigurare.
Ordinul CSA 11/2010 precizează expres care sunt informaţiile
minimale care trebuie incluse în
acest prospect, cum ar fi, de exemplu, definiţii pentru cei mai importanţi termeni, politica de investiţii,
durata de investiţie minimă recomandată, nivelul şi structura taxelor etc.
"Nu în ultimul rând, înainte de
încheierea unui contract de asigurare
de viaţă, asigurătorul trebuie să îi
prezinte clientului o proiecţie (evoluţia detaliată a contractului), astfel
încât acesta din urmă să aibă o imagine clară şi completă asupra contractului de asigurare. Şi în acest caz,
Ordinul CSA 11/2010 precizează
care sunt informaţiile minime ce trebuie prezentate clientului dintre care
amintim: evoluţia valorii contului,
evoluţia valorii de răscumpărare,
costurile de administrare şi altele", se
spune în comunicat.
CSA precizează că documentele
care trebuie completate în vederea
îndeplinirii obligaţiilor de mai sus
sunt semnate de ambele părţi - asigurat şi client - şi întocmite în dublu
exemplar, câte unul pentru fiecare
parte.
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este autoritatea cu atribuţii
de autorizare, supraveghere prudenţială şi control a activităţii de asigurare în România, precum şi cu
atribuţii de emitere a normelor de
aplicare a legii.
Piaţa asigurărilor de viaţă a
crescut cu 2,5% în 2010, la 1,67 miliarde de lei.
Pagina 10
Investitorul George Soros
se plasează pentru prima
oară printre cei mai bogaţi
zece americani
Investitorul George Soros, în
vârstă de 81 de ani, s-a plasat
pentru prima oară în rândul
primilor zece miliardari din
topul din acest an al celor mai
bogaţi 400 de americani realizat de revista Forbes.
Clasamentul este condus de
Bill Gates, cu o avere netă de 59
miliarde de dolari, în creştere cu 5
miliarde de dolari. Fondatorul Microsoft a fost cel mai bogat american în fiecare an, din 1994.
Toţi miliardarii din top 20 au
înregistrat creşteri ale averilor, cu
excepţia lui Warren Buffett, a cărui
avere a scăzut cu 6 miliarde de dolari, la 39 miliarde de dolari, ca urmare a reducerii valorii acţiunilor
Berkshire Hathaway.
Buffett, pe locul al doilea în
clasamentul Forbes, a cerut preşedintelui american Barack Obama
să taxeze mai mult milionarii şi s-a
angajat să renunţe la 99% din averea sa în scopuri caritabile.
Soros s-a plasat pe poziţia a
şaptea, cu o avere de 22 miliarde de
dolari, care a crescut cu 7,8 miliarde de dolari, în special datorită
investiţiilor în aur.
Forbes a publicat lista după ce
Obama a propus taxe mai mari
pentru milionari, astfel încât aceştia să plătească impozite cel puţin
în aceeaşi măsură ca americanii din
clasa de mijloc, propunere numită
"regula lui Buffett".
Pe locul al treilea se află fondatorul Oracle, Larry Wllison, a
cărui avere a crescut cu 6 miliarde
de dolari, la 33 miliarde de dolari.
Chrysty Walton, moştenitoare
a fondatorului Wal-Mart, Sam Walton, a coborât pe locul şase, cu 24,5
miliarde de dolari, în pofida unei
creşteri a averii cu 500 milioane
dolari.
Locuri de muncă vacante după data de 20 septembrie 2011
Pagina 11
MEDIU RURAL
Informaţia de Hunedoara
DE NOTAT
Steluța e cea mai frumoasă
Bălțată din județ
Duminică, la Băcia, a avut loc
cea de-a XI-a ediţie a târguluiexpoziţie „Bălţata
Românească”, târg deja recunoscut în întreaga țară și
care adună cele mai grozave
vaci, juninci și vițele.
Gazdă a manifestării a fost
administrația locală din comuna
Băcia. Participarea, ca de obicei, a
fost deosebită, fiind prezenți foarte
mulți crescători de animale și un public interesat.
Au mai fost prezente oficialităţi
din administrația județului, din
instituțiile cu specific agricol, politicieni locali, dar şi Petre Daea, fost
ministru al Agriculturii, acum senator PSD, preşedintele Comisiei de
Tabără:
Producţia
de grâu este
de peste
opt milioane
de tone,
România
redevine grânar
Agricultură a Senatului.
În concursul
tradițional au fost
înscrise 25 de bovine, care au concurat
pentru
titlurile de „Cea
mai
frumoasă
vacă”, „Cea mai
frumoasă
junincă”, „Cea mai
frumoasă viţea” şi
„Miss Bălţata românească”. Cea
mai
mare
distincție a fost
obținută de către
Steluţa, o văcuţă
de doi ani şi jumătate, al cărei
proprietar este Alexandru Bota, din
comuna Veţel.
„Toţi participanţii au fost recompensaţi cu câte 50 de lei şi cu
câte doi saci cu tărâţe, iar premiul
întâi a constat în suma de 200 de lei.
S-a dovedit că în fiecare an, această
expoziţie este un prilej prin care autorităţile îşi dovedesc sprijinul în vederea creşterii animalelor, mai ales,
pentru a-i încuraja pe fermieri în activităţile lor. După 11 ediţii desfăşu-
rate, concluzionăm că pot creşte animale doar cei care le iubesc”, a declarat Emil Rîşteiu, primarul
comunei Băcia. Evenimentul a continuat cu organizarea unei tombole şi
cu un spectacol folcloric.
Aurel Ghinea
În județul Hunedoara, Bălţata Românească reprezintă 78,8
la sută din totalul taurinelor.
Lansare de program USL
pentru agricultură
Sâmbătă, în sala mică a Casei
de Cultură „Drăgan Muntean”
din Deva, Partidul Social Democrat a lansat Programul
USL pentru agricultură. La
eveniment a participat și senatorul PSD Petre Daea,
președintele Comisiei pentru
agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală din Senatul
României.
Liderul PSD-ului hunedorean,
Laurențiu Nistor, a declarat că programul USL prevede ca agricultura
românească să devină „cu adevărat
performantă”: „Sigur că nu putem
vorbi despre o agricultură care nu
este subvenționată, nu putem vorbi
despre obținerea de produse rentabile pentru țăranul român dacă nu-l
ajutăm cu subvenție și, de asemenea,
trebuie să venim în sprijinul agricultorilor astfel încât subvențiile care au
fost stabilite să fie renegociate cu
Uniunea Europeană și, mai mult,
subvențiile să fie date la timp. Faptul
că multe terenuri din județul Hunedoara nu sunt lucrate, adică din circa
80 de mii de hectare de teren agricol,
aproape 30 de mii de hectare nu sunt
lucrate, nu se datorează faptului că
țăranii sunt leneși, ci se datorează
tocmai faptului că țăranul român nu
este ajutat cu subvențiile necesare la
timp pentru a putea să lucreze pământul. Nu este ajutat să-și cumpere
sămânța necesară de calitate și astfel,
de multe ori pune sămânța pe care o
are la dispoziție și nu ajunge să recolteze și să obțină o producție corespunzătoare la hectar, fapt ce duce
ca la finele anului agricol să iasă în
pierdere. Partidul Social Democrat,
Uniunea Social Liberală, doresc să
elimine aceste neajunsuri din agricultură, să fim cât mai aproape de
fermierul român, de țăranul român
pentru a putea lucra pământul și, de
ce nu, să găsim soluții pentru a fi comasate terenurile. La ora actuală
doar 20-30 la sută din suprafața arabilă a județului Hunedoara este lucrată în forme asociative”.
O situație
fără precedent
Senatorul Petre Daea spune și
el că situația din agricultură este
alarmantă: „Din datele statistice rezultă că aproximativ 3 milioane de
hectare de teren din România nu au
produs. Dintr-un calcul sumar, gândindu-mă la o producție medie de 3
mii de kilograme de cereale la hectar, înseamnă că pierdem anual în jur
de 10 milioane de tone. Dacă am
face un calcul asta înseamnă undeva
la 2,5 miliarde de euro la PIB-ul
țării. Dacă din această producție 80
la sută ar intra pe piață pentru comercializare legală ar însemna că
pierdem la bugetul statului aproape
500 de milioane de euro numai prin
TVA. Mergând mai departe ar însemna că banii aceștia pe care-i pierdem ar putea să ne asigure 10 ani
diferența la pensii între cele tăiate și
cele avute. Într-un cuvânt, într-un an
agricol bun, un an în care suprafața
să fie cultivată și îngrijită, în mod
normal nu ar trebui să avem probleme din punct de vedere economic. În al doilea rând vreau să spun
că mă îngrijorează și situația efectivelor de animale. În recensământul
parțial, la specia taurine pierderea
este de un milion de capete față de
2002. Este extraordinar de mult, 3435 la sută. Înseamnă că practic nu
avem laboratorul biologic care să
transforme biomasa în litrul de lapte
sau în kilogramul de carne. România
are 4,8 milioane de hectare de
pajiști, înțelegând aici pășuni și
fânețe, ceea ce înseamnă Elveția,
Belgia și Olanda la un loc, iar acea
biomasă nu are cine să o valorifice,
să o transforme în carne și lapte, întrun produs agricol care să poată fi valorificat, cântărit, evaluat. Este o
situație fără precedent, este o realitate care ne pune pe gânduri și, în
același timp ne și determină să
creăm programe, să ne gândim cum
putem stopa fenomenul și cum
putem să revenim în situația normală.”
Petre Daea mai spune că USL a
pornit această dezbatere națională cu
programul pentru agricultură în așa
fel încât el să prindă cât mai mult cu
putință ideile, concepțiile oamenilor
din toate județele: „Am fost astăzi în
Hunedoara și am descoperit că aici
sunt foarte multe probleme. Județul
Hunedoara este într-o efervescență
de gândire și de acțiune. Sunt foarte
multe lucruri de făcut și suntem
conștienți că prezența noastră aici
este gândul pentru viitorul agriculturii în județ.”
La întâlnire au mai participat
vicepreședintele PNL Hunedoara,
Tiberiu Balint, deputatul PNL Bogdan Țîmpău, senatorul PSD Cosmin
Nicula, specialiști din agricultură și
primari ai USL.
Aurel Ghinea
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a
declarat, vineri, că producţia de grâu din acest
an este de peste opt milioane de tone, din care
peste patru milioane de tone sunt disponibile
pentru export, afirmând că acest lucru face ca
România să redevină "grânar". "Producţia scriptică la grâu este de peste 7,2 milioane de tone.
În realitate, producţia la grâu este de peste opt
milioane de tone, o spun cu toată răspunderea.
Asta înseamnă un disponibil pentru export de
peste patru milioane de tone", a spus Tabără.
El a declarat că România se poate intitula din nou grânar, mai ales că producţia este
şi de calitate. "E prima oară când putem discuta
despre un anumit grânar. Producţia e de excepţională calitate. Sunt judeţe în care grâul este
sută la sută bun pentru panificaţie. În media pe
ţară, proporţia de grâu bun pentru panificaţie
este de peste 80 la sută. Reintrăm în clubul exportatorilor de grâu, unde România trebuie să
rămână", a declarat Tabără.
Ministrul a spus că, la porumb, producţia
va depăşi 11 milioane de tone, iar la floarea-soarelui va fi o producţie de 1,6 milioane de tone,
record istoric. La rapiţă vom avea o producţie
de aproape 800.000 de tone. Tabără a adăugat
că, în România, lipseşte soia, cu care ne-am
putea duce pe un milion de hectare, dar se stă
foarte bine la cartoful de toamnă, 3,5 milioane
de tone estimate. "La strugurii de vin, este unul
dintre cei mai buni ani, pe 4 la sută din suprafaţă
sunt 29.000 de tone, dar estimăm 765.000 de
tone. E o creştere de calitate a producţiei de
struguri",a declarat el.
El a menţionat că în aceste condiţii de
recoltă bogată se poate discuta despre "o primă
aşezare în normalitate a pieţei agricole".
"Există şi distorsiuni legate de cerere, de
mersul economiei. Nu agricultura e vinovată de
ce înseamnă preţurile produselor agroalimentare. Nu voi accepta să facem presiune pe producătorul primar. A acţiona asupra lui, a-l face
să vândă mai ieftin, în condiţiile în care speculanţii au lucrat ani de zile în sistemul acesta, ar
fi o gravă eroare", a spus el.
Tabără a adăugat că ani de zile s-au dat
mulţi bani spre agricultură sub formă de subvenţii, fără ca ele să se vadă într-o creştere efectivă şi durabilă.
"Creşterea este dată de puterea fermierului. Toată lumea a rămas tributară banilor care
veneau la un moment dat. Este pentru prima
dată când, datorită preţurilor şi pieţei, fermierii
pot face cât de cât faţă, pot fi mai tari în producţie şi în piaţă", a spus Tabără.
Tabără a afirmat că este pentru prima
dată după foarte mulţi ani când preţul porumbului depăşeşte preţul grâului.
"Asta înseamnă menţinerea unui preţ
suspendat la grâu. Parte din producţia de porumb este îndreptată spre alte sectoare decât
cele de furaj şi alimentaţie. Porumbul devine o
principală sursă producătoare de energie", a declarat el.
Ministrul a dat ca exemplu SUA în care
se foloseşte porumb pentru producerea de etanol, dar şi Germania unde este folosit pentru
biogaz şi electricitate.
"Nici noi nu o să fim scutiţi de o astfel
de chestiune. O privire mai atentă asupra producţiei de biomasă ar putea să ne ducă la autarhia energetică. Important e că această plantă
câştigă în durabilitate. România a avut până în
urmă cu 7-8-10 ani o suprafaţă cultivată cu porumb de peste trei milioane hectare. E incredibil, m-am uitat peste statistici, suprafaţa
cultivată cu porumb a coborât la 2,2 milioane
hectare, în condiţiile în care şi zootehnia, mijloacele de valorificare s-au redus drastic", a
spus Tabără.
În schimb, ministrul Agriculturii a declarat că seceta din ultima perioadă a determinat
probleme în ceea ce priveşte semănatul, dar că
nu este încă un pericol.Tabără a spus și că problemele pe care le creează seceta sunt legate
mai mult de semănatul culturilor de toamnă.
"Sunt probleme cu semănatul culturilor
de toamnă, dar nu este încă un pericol. Am avertizat ca rapiţa să nu fie semănată mai repede
decât legat de mersul vremii. Degeaba ai semănat şi stă în pământ. Din cele 600.000 de hectare
de rapiţă s-au semănat 112.000, orzul, orzoaica,
nu au început, dar e important ca oamenii să
pregătească terenul. În condiţii de secetă e important modul cum se lucrează. Deocamdată nu
sunt probleme legate de secetă. Deocamdată",
a spus el.
DE NOTAT
Informaţia de Hunedoara
NOTE
Telocitele,
descoperirea
unui cercetător
român, atrag
investiţii
de milioane
de euro în China
şi SUA
Telocitele, celule cu un
corp mic, dar cu prelungiri extrem de lungi existente în corpul uman,
descoperite de un grup de
cercetători români de la
Institutul de Patologie
Victor Babeş, atrag
investiţii de milioane de
euro în China şi SUA.
"Există interesul (în
SUA- n.red) de a se pune bazele a noi institute de cercetare cu europeni, deoarece
aceştia cunosc cel mai bine
domeniul. Sumele sunt de 2 3 milioane de dolari (peste 1,5
milioane de euro- n.red.) pentru astfel de proiecte", a spus
Laurenţiu M. Popescu, academicianul care a condus grupul
de cercetători ce au descoperit
telocitele.
Şi chinezii văd potenţialul acestei descoperiri. Profesorul Xiangdong Wang spune
că în China există deja 10 de
grupuri de cercetărori implicaţi în astfel de proiecte, iar
grupul pe care îl reprezintă
dispune de un buget de cercetare de 300.000 de euro. Dacă
suma ar fi similară şi în cazul
celor grupuri, ar rezulta că investiţiile totale în cercetarea
telocitelor din China se ridică
la circa 3 milioane de euro.
NOTE
ŞTIINŢĂ - TEHNOLOGIE
Pagina 12
Peste 40% dintre români cred în extratereştri,
potrivit unui studiu Discovery
Odată cu lansarea Curiosity, un
serial documentar de referinţă
despre marile întrebări ale
omenirii, Discovery Channel a
realizat un sondaj de opinie în
cinci ţări din sud-estul Europei
pentru a afla părerile oamenilor despre viaţa veşnică, originile Universului, existenţa
extratereştrilor sau natura
umană.
Rezultatele studiului reconfirmă
faptul că întrebările care stau la baza
umanităţii suscită în continuare interesul
oamenilor, chiar dacă opiniile acestora
sunt foarte diverse. Studiul a fost implementat de compania de cercetare de piaţă
Daedalus Millward Brown, în intervalul
august – septembrie 2011, pe eşantioane
reprezentative la nivel naţional pentru
populaţia de peste 18 ani, rezidenţi în
mediul urban din România, Bulgaria,
Croaţia, Serbia şi Slovenia.
Conform rezultatelor studiului,
Sud-Est Europenii se împart în două
mari categorii în ceea ce priveşte părerea
lor despre felul în care a luat naştere Universul. 40% din aceştia consideră că
lumea în care trăim a fost creată în urma
fenomentului numit în ştiinţă “BigBang”, în timp ce 36% cred că Universul
a fost creat de o divinitate. Comparativ
cu alte ţări balcanice, în România există
un procent mult mai mare de oameni
care cred in teoria creaţionistă.
În privinţa altor aspecte cum ar fi
existenţa unor forme de viaţă inteligentă
pe alte planete sau modul în care se va
sfârşi lumea, părerile Sud-Est Europenilor sunt similare. Majoritatea sunt de
acord că extratereştrii există şi ne-au
contactat deja şi că sfârşitul lumii va veni
din cauza unui dezastru natural sau a
epuizării resurselor naturale. Un rezultat
surprinzător este acela cu privire la dorinta de a trai o viaţa veşnică – majoritatea Sud-Est Europenilor (peste 60%)
declarând că nu şi-ar dori asta, chiar daca
ar fi posibil. Cei mai multi dintre respon-
denţi spun că sunt mulţumiţi cu durata
vieţii considerată normală în ziua de
azi.(60-90 de ani)
Iată mai jos întrebările care le-au
fost adresate respondenţilor şi un scurt
rezumat al rezultatelor obţinute:
Dacă aţi putea afla răspunsul la
una dintre întrebările esenţiale ale omenirii, care ar fi aceea?
Cea mai mare curiozitate a românilor este „Ce se întâmplă după ce
murim?”. Aceeaşi concluzie este valabilă pentru peste 20% dintre respondenţii
bulgari, croaţi, şi sloveni, în timp ce sârbii sunt mai puţin interesaţi de ceea ce se
poate întâmpla după moarte, fiind mai
debrabă curioşi să afle „Care este sensul
vieţii?”. La aceeaşi întrebare, respondenţii români cu vârste peste 45 de ani, consideră că este mai important să afle dacă
există alte forme de viaţă inteligentă în
Univers, iar tinerii de până în 24 de ani
sunt mai interesaţi sa afle cum putem călători în timp, în comparaţie cu respondenţii din alte categorii de vârstă.
Cum credeţi că a fost creat Universul?
Modul în care s-a format Universul
este o întrebare care stă în spatele multor
teorii ştiinţifice, dintre care cea mai răspândită este cea referitoare la Big Bang,
marea explozie iniţială. În urma studiului
efectuat, peste 40% dintre români şi
sârbi consideră că Universul a fost creat
de Dumnezeu. În acelaşi timp, croaţii,
bulgarii şi slovenii sunt adepţii teoriei
Big Bang. În rândul românilor, persoanele de sex feminin precum şi cele cu venituri mici, cred mai mult în Divinitate
decat bărbaţii sau persoanele cu venituri
mari. În acelaşi timp, românii cu studii
superioare şi cu venituri peste medie
sunt adepţii teoriei Big Bang.
Ce credeţi despre existenţa extratereştrilor?
Peste 40% din respondenţi cred în
existenţa extratereştrilor şi teoria conspiraţiei, conform căreia omenirea a fost
deja contactată de extratereştri, însă
acest fapt e ţinut secret. Mai mult decât
atât, în România, bărbaţii în special şi
persoanele cu vârsta peste 55 de ani con-
Google Plus, promovat
intens: O săgetă enormă
apare pe prima pagină
a Google
Google este cunoscut pentru simplicitatea sa, mai ales pe prima
pagină a motorului de căutare. Compania a folosit extrem de rar homepage-ul pentru a promova ceva, chiar şi din serviciile sale. De data
aceasta, însă, o săgetă imensă apare pe pagină, ducând la reţeaua de
socializare Google+.
Marţi au avut loc cele mai importante actualizări pe Google+ de
când a fost lansată reţeaua, în urma cu aproape trei luni.
Google şi-a deschis uşile publicului şi este gata să îşi promoveze
noua reţea socială cât se poate de intens, în lupta cu Facebook.
sideră că specia umană va avea numai de
câştigat de pe urma relaţiilor cu fiinţe de
pe alte planete, în timp ce tinerii, cu vârste de până la 24 de ani şi cei cu venituri
mici cred într-o mai mică măsură în existenţa altor fiinţe inteligente in Univers.
Cum credeţi că se va produce sfârşitul lumii?
Referitor la sfârşitul lumii, 30%
dintre respondenţii din cele cinci state
participante la studiu cred că acesta va fi
declanşat de un dezastru natural. A doua
posibilă cauză nominalizată de 22% dintre români este Apocalipsa, aşa cum este
descrisă în texte religioase, în timp ce
pentru sârbi şi sloveni o eroare umană
(dezastru nuclear/război) este mult mai
probabilă să declanşeze sfârşitul lumii.
De ce credeţi că oamenii le fac rău
altor oameni?
55% dintre numărul total al respondenţilor cred că oamenii le fac rău altor
oameni ca urmare a educaţiei pe care au
primit-o sau a fondului genetic. Cu toate
acestea, sârbii consideră că principalul
motiv ar fi traumele personale din experienţele anterioare. În rândul românilor,
pe lângă educaţie şi trecutul personal, o
altă explicaţie aleasă de 18% dintre aceştia este instinctul de supravieţuire.
Dacă ar fi posibil, aţi dori să trăiţi
veşnic?
Chiar dacă este unul dintre cele
mai populare subiecte în cărţile pentru
copii şi filme, în realitate, studiul Discovery Channel ne arată că nemurirea nu
este atât de atrăgătoare pentru oameni.
Doar două din zece persoane intervievate din cele cinci ţări şi-ar dori să trăiască veşnic. 67% dintre respondenţii
sârbi sunt multumiţi cu durata media de
viaţă. Cei mai mulţi români sunt şi ei
mulţumiţi cu o durată de viaţă normală .
În acelaşi timp, peste 30% dintre croaţi,
bulgari şi sloveni şi-ar dori să trăiască
mai mult cu 100, 200 de ani, însă nici
aceştia nu sunt foarte atraşi de ideea de
a trăi veşnic.
Credeţi că ne-am putea întoarce la
stilul de viaţă al oamenilor preistorici?
Aproximativ 31% dintre respondenţi consideră că oamenii nu s-ar putea
întoarce la modul de viaţă al oamenilor
preistorici datorită dependenţei de tehnologie fără de care nu pot concepe viaţa
de zi cu zi. La o diferenţă de 3 procente,
28% din respondenţii din toate cele cinci
ţări cred că s-ar putea întoarce la acea
viaţă, numai dacă ar fi forţaţi. Croaţii,
bulgarii şi slovenii sunt cei mai convinşi
că se pot adapta în special pentru o viaţă
mai sănătoasă.
Credeţi că evoluţia roboticii are un
impact pozitiv sau negativ asupra omenirii?
Peste 50% din numărul total al respondenţilor consideră că roboţii sunt extrem de folositori în tehnologia modernă,
în timp ce aproximativ 2 din 10 cred că
au un impact negativ asupra vieţii oamenilor, considerându-i răspunzători pentru
creşterea numărului de şomeri. În România, un procent semnificativ dintre cei
care cred că roboţii au un impact negativ
asupra oamenilor sunt tinerii cu vârste
cuprinse între 18 şi 24 de ani.
Realizat în intervalul august - septembrie de către compania de cercetare
de piaţă Daedalus Millward Brown, studiul a fost implementat pe un eşantion
alcătuit din 3000 de respondenţi (600 în
fiecare dintre cele cinci ţări) cu vârste de
18 ani şi mai mult, din mediul urban.
3,7 milioane de români
pe Facebook în septembrie
Conform serviciului de
analiză Facebrands.ro, în
acest moment sunt 3,7 milioane utilizatori de Facebook
în România (3.728.280) din
care peste 90% (90.57%) şi-au
declarat oraşul de reşedinţă.
Numărul de utilizatori ai
acestei reţele sociale a crescut
cu 54% faţă de începutul anului 2011, când număra doar
2.405.920 utilizatori.
Din datele culese de serviciile
Facebrands.ro şi Facebrands PRO,
3.376.560 de utilizatori ai reţelei
sociale Facebook şi-au declarat în
profilul creat pe această reţea oraşul de reşedinţă. Procentul utilizatorilor români de Facebook care
şi-au declarat oraşul de reşedinţă sa dublat de la începutul anului, de
la 48% în ianuarie 2011.
Cei mai mulţi utilizatori ai reţelei Facebook în România sunt în
Bucureşti (1.049.400, 31,08%),
urmat de Cluj-Napoca, Timişoara
şi Iaşi. Cifra de utilizatori pe oraşe
şi judeţe poate fi găsită aici:
http://www.facebrands.ro/map.htm
l.
Către aceşti utilizatori au fost
afişate în ultimele două luni peste
4500 de ad-uri locale, din care
4440 au fost strânse de echipa Fa-
cebrands PRO într-un modul dedicat de Intelligence, disponibil în
cadrul oricărui abonament Facebrands PRO.
„În acest moment orice advertiser poate urmări pe Facebrands
PRO, dincolo de performanţa comparată a paginilor monitorizate, şi
activitatea de marketing derulată în
fiecare categorie, ce ad-uri au rulat
concurenţii, ce variante creative au
folosit, iar în cadrul campaniilor
mai complexe, avem câteva sute de
studii de caz care arată în ce a constat campania, totul corelat cu performanţele obţinute de pagini în
perioada respectivă”, a declarat
Ionuţ Oprea, managerul agenţiei
Standout, care gestionează împreună cu Byte Flux serviciile Facebrands.
Facebrands.ro monitorizează
acum peste 14.000 de pagini create
pe Facebook de persoane şi instituţii (companii, ONG-uri etc.), arătând creşterea numărului de fani al
acestora pe zile şi săptămâni, împreună cu alte pagini din aceeaşi
categorie. Din august 2011, Facebrands oferă şi analize avansate,
atât pentru performanţa comparativă a paginilor, cât şi pentru activitatea comercială derulată pe
Facebook în fiecare din cele peste
60 de categorii.
Pagina 13
MEDIA - DIVERTISMENT
Informaţia de Hunedoara
Reţeta săptămânii
INGREDIENTE:
Ciorbă de perişoare
350 g carne tocată pui, porc sau
vită, 2 linguri de orez, 1 felie subţire
de franzelă, 1 morcov, 1 pătrunjel, 1
ţelină mică, 1 ceapă mare, 1/2 legătură pătrunjel, o cutie 450g cu roşii,
500 ml borş (opţional), sare, piper.
Odată ce problemele financiare sunt rezolvate în mare
parte, dispar şi discuţiile aprinse cu partenerul de viaţă. Astfel,
vă daţi seama ce efecte devastatoare poate să aibă stresul provocat de lipsa banilor şi ce bine este când el a fost depăşit.
MOD DE PREPARARE:
Se pune o oală cu 2 l de apă la
fiert la foc mare. Se pun legumele
curăţate şi tăiate cubuleţe la fiert
(păstraţi 1/3 din ceapă pentru perişoare).
Perişoarele: Se înmoaie felia
de pâine si se taie mărunt, se amestecă cu carnea, orezul, ceapa rămasă,
1/4 din pătrunjel tocat mărut, sare şi
piper.
Se udă mâinile şi se fac biluţe
cu diametrul de 3-4 cm. După ce leaţi terminat de făcut le puneţi în oală
peste legumele care ar trebui sa fie
aproape fierte.
Vreţi să vă distraţi şi aveţi de ales între mai multe variante.
Vă vine foarte greu să vă hotărâţi şi, din această cauză, există
pericolul ca până la urmă să staţi acasă timp de mai multe zile,
bosumflat fără motiv.
Se lasă la foc mare cam 15-20
de minute. Se verifică dacă au fiert
legumele şi perişoarele şi se pun roşiile şi borşul. Se mai pune apă dacă
este nevoie şi se mai dă în câteva clocote. Pătrunjelul se poate pune după
ce s-a luat de pe foc în oală sau direct
în farfurie.
Gérard Depardieu a început
filmările la Sighişoara,
pentru „Ipu - Convicted to Live”
Gérard Depardieu a avut prima zi
de filmare, vineri, la Sighişoara,
pentru producţia "Ipu - Convicted
to Live", urmând ca zilele acestea
să i se alăture pe platou şi Harvey
Keitel, potrivit unui comunicat
remis de Family Film.
Filmările la "Ipu - Convicted to
Live", una dintre puţinele producţii româneşti cu distribuţie internaţională
realizate în România, au început de câteva zile, la Sighişoara. Cu străduţele,
casele vechi şi colţurile de grădină nealterate de timp, Sighişoara este locul
perfect pentru a recrea atmosfera de la
sfârşitul celui de-al Doilea Război
Mondial. Primele scene au fost filmate
în diverse locaţii din partea veche a oraşului şi în satul Saschiz. Echipa va rămâne la Sighişoara pentru încă trei
săptămâni, apoi se va muta la Bucureşti, pentru scenele de interior.
Pentru protagonistul filmului, Gérard Depardieu, prima zi de filmare a
fost vineri, urmând ca zilele acestea să
i se alăture pe platou şi Harvey Keitel,
în rolul unui preot. Îmbrăcat în cămaşa
lui Ipu - un soldat francez rămas întrun sat din Transilvania după ce o rană
gravă din Primul Război Mondial i-a
afectat memoria - Depardieu şi-a intrat
repede în rol. Cel care va filma cele mai
multe scene alături de celebrul actor
este şi cel mai tânăr membru al distribuţiei - Bogdan Iancu (din filmul "Ho,
Ho, Ho").
"În ce-l priveşte pe Gérard Depardieu, am început cu scenele în care
apare cu prietenul lui, copilul Alex,
alias Bogdan Iancu, scene de altfel
grele din punct de vedere tehnic, inclusiv finalul, sugestiv şi emoţionant",
spune regizorul filmului, Bogdan
Dreyer, care îl cunoaşte pe Depardieu
de circa 20 de ani.
Actorul francez a fost, de altfel,
prima şi singura alegere a cineastului în
rolul lui Ipu. "Gérard este Ipu. Ipu este
Gérard. Harvey este contrapunctul lui
Gérard, opţiunea mea pentru a face
acest film. Restul s-a declanşat de la
sine, graţie producătorului Giuliano
Doman, pentru care graniţele nu
există", a mai spus regizorul Bogdan
HOROSCOP
Dreyer.
Gérard Depardieu, care a mai filmat în România la începutul anilor '90,
se declară încântat de oameni, de colţurile vechi din Transilvania şi de satele
care îi amintesc de copilăria în Franţa.
Harvey Keitel, la rândul său, încearcă
să descopere ţara din care provine
mama sa, emigrată în Statele Unite la
începutul secolului trecut.
"Nu a fost uşor să găsim banii
pentru acest film, dar angajamentul lui
Gérard Depardieu şi Harvey Keitel de
a participa ne-a ajutat mult. Este o adevărată plăcere să stai de vorbă cu ei
despre orice, nu numai despre film.
Încă o dată mi s-a confirmat că, de fapt,
agenţii lor sunt cei care, probabil pentru
a-şi justifica salariile, le fac viaţa grea
producătorilor. Gérard a început să filmeze de două zile şi este o plăcere să îl
vezi la lucru", spune şi producătorul filmului, Giuliano Doman (Family Film).
Totodată, Laura Morante - actriţa
din filmele lui Bernardo Bertolucci,
Nanni Moretti sau John Malkovich - a
spus primele replici în faţa camerei încă
de joi. În film, ea este Margherita, soţia
preotului (Keitel), o femeie frumoasă şi
autoritară, ale cărei decizii cântăresc
greu.
Distribuţia este întregită de actorul belgian Hubert Damen (în rolul doctorului) şi de actori români cunoscuţi,
precum Alexandru Bindea, Nicodim
Ungureanu, Gheorghe Visu, Daniela
Nane, Adina Cartianu.
O poveste despre prietenie, umanitate şi sacrificiu, "Ipu - Convicted to
Live" este o tragicomedie adaptată
după nuvela "Moartea lui Ipu", de Titus
Popovici. Scenariul este semnat de
Anuşavan Salamanian şi Bogdan
Dreyer, iar dialogurile sunt în limba engleză. "Mă menţin cât de aproape posibil de nuvela lui Titus Popovici. Este o
bijuterie, scrisă deja în viziune cinematografică, o poveste care se petrece în
timp real, în 24 de ore, de dimineaţă
până dimineaţa următoare, povestită
prin prisma unui băiat de 11 ani", a explicat Bogdan Dreyer.
Acţiunea se desfăşoară într-un sat
din Transilvania, la sfârşitul celui de-al
doilea război mondial, când un soldat
german este găsit mort la marginea
unui sat de către un băiat de 11 ani. Întrucât nu se ştie cine este vinovatul, iar
ofiţerii germani ameninţă că vor executa câţiva dintre fruntaşii satului dacă
nimeni nu se va preda, elita încearcă săl convingă pe Ipu, "nebunul satului",
să-şi asume el vina în schimbul promisiunii unei înmormântări fastuoase şi a
unor recompense.
Filmul este produs de Family
Film (România) şi coprodus de Daniel
Zuta Filmproduktion (Germania). Vânzările internaţionale vor fi asigurate de
Shoreline Entertainment.
Bogdan Dreyer, născut în România şi stabilit în Germania, a studiat
regia la Libera Universita del Cinema
di Roma, pe care a absolvit-o în 1987.
Mediumetrajul său de diplomă, "Storia
di miracoli", a fost prezentat la Festivalul de la Veneţia în acelaşi an. Şi-a făcut
debutul în lungmetraj cu "Unde la soare
e frig", intrat în selecţia oficială la San
Sebastian, în 1990. Cinci ani mai târziu, "Thalassa, Thalassa - Acolo unde
ochii dor" a obţinut cinci premii internaţionale, inclusiv trofeul Tigrul de Aur
la Festivalul de la Rotterdam. Bogdan
Dreyer a mai regizat "The Last Station"
(1998) şi "Camera ascunsă"(2004), cu
Rutger Hauer în rolul principal.
Directorul de imagine al filmului
este Richard Van Oosterhout, membru
al Netherlands Society of Cinematographers şi al Academiei Europene de
Film. Scenografia este semnată de
Anette Reuther şi Călin Papură, iar costumele - de Nathalie Leborgne. Muzica
va fi compusă de muzicianul belgian
Joris Van Den Hauwe.
Family Film este o casă de producţie independentă care oferă servicii
de producţie şi postproducţie. În cei
zece ani de existenţă, a realizat sute reclame pentru piaţa internă şi externă,
seriale TV ("Virtual", "Fetele marinarului", "Narcisa Sălbatică"), show-uri
TV ("În puii mei"), documentare ("Nichita Stănescu", "Noica - Ce ştie? Ce
vrea? Ce-i trebuie?"), scurtmetraje şi
lungmetraje ("Cele ce plutesc", regia
Mircea Daneliuc, şi "Caii sunt verzi pe
pereţi", de Dan Chişu).
Aveţi mult de muncă pe parcursul acestei săptămâni. Cu
cât mai multe planete încep să tranziteze semnul vecin al Taurului, cu atât responsabilităţile dumneavoastră cresc la serviciu.
Săptămâna aceasta e numai bună pentru întâlniri, discuţii,
şedinţe, negocieri… Conversaţia dumneavoastră e mai plăcută
decât în ultimul timp, permiţându-vă să vă faceţi înţeles cu mai
multă uşurinţă.
Evitaţi să faceţi glume nesărate, pentru că nu toată lumea
este la fel de deschisă ca dumneavoastră! Chiar dacă reuşiţi să
vă daţi seama de motivele pentru care cei din jur se comportă
ciudat, păstraţi acest lucru pentru dumneavoastră! Altfel, veţi
atrage numeroase antipatii.
Vă lipseşte încrederea în sine şi, în acelaşi timp, îi
consideraţi pe cei din jur mai buni decât sunt în realitate. Nu
uitaţi că faptul că nu vorbesc despre slăbiciunile lor şi nu îşi
etalează lipsurile nu înseamnă că nu ar avea nici un fel de probleme! Primiţi un sfat interesant de la o femeie, în legătură cu cariera dumneavoastră. Urmaţi-l, pentru că vă poate aduce beneficii
importante!
Nu aveţi prea mulţi bani, dar reuşiţi să vă gospodăriţi foarte
bine, calculând fiecare para şi abţinându-vă de la cumpărarea
unor lucruri pe care, totuşi, le doriţi mult. Întrebarea este cât timp
veţi rezista în acest mod, pentru că tentaţia de a vă împrumuta
devine tot mai mare.
Trebuie să vă schimbaţi atitudinea legată de bani şi de afaceri. Mai multă implicare directă vă va fi de mare ajutor în încercarea de a vă îmbunătăţi situaţia materială, care se resimte ca
urmare a crizei generale.
Unii prieteni încep să vă vadă ca pe un sfătuitor şi vin mai
mereu la dumneavoastră pentru a vă cere diferite sfaturi. Deşi
ţineţi la ei şi vă doriţi să îi ajutaţi, faptul că au început să depindă
de dumneavoastră începe să vă enerveze.
Feriţi-vă de cei care vă propun afaceri aparent avantajoase,
pentru că este foarte posibil să nu dorească altceva decât să vă
înşele. Afacerile pe care vi le propun sunt într-adevăr avantajoase, dar numai pentru ei.
Amânarea permanentă a unor măsuri destinate să ajute organismul dumneavoastră nu va da rezultate prea bune. Ar trebui
să vă mobilizaţi pentru a vă pune la treabă. Nu este chiar atât de
greu să începeţi un regim sau să mergeţi la sală.
Vreţi să pătrundeţi în anumite ceruri exclusiviste, iar acestea par, deocamdată, că se închid în faţa dumneavoastră. Nu-i
nimic, atunci când veţi reuşi, va veni rândul lor să vă caute compania şi, foarte posibil, să fie refuzaţi.
Sănătate şi fericire tuturor!
Informaţia de Hunedoara
SPORT
Mutu şi Tamaş, convocaţi
„de principiu” pentru
meciurile cu Belarus şi Albania
Atacantul Adrian Mutu şi
fundaşul Gabriel Tamaş,
excluşi în luna august din
echipa naţională, au fost
convocaţi "de principiu" pentru meciurile pe care
selecţionata pregătită de Victor
Piţurcă le va disputa în octombrie cu Belarus şi Albania,
ultimele din preliminariile
Euro-2012, informează FRF.
Selecţionerul Victor Piţurcă a
trimis, miercuri, "faxuri de convocare de principiu" pentru 18 jucători
din campionate străine, urmând ca în
30 septembrie aceştia să afle dacă se
vor prezenta la reunirea pentru meciurile cu Belarus, de pe teren propriu, şi Albania, din deplasare,
programată în 3 octombrie.
În lotul primei reprezentative
revine şi portarul echipei AS Roma,
Bogdan Lobonţ, selecţionerul fiind
nevoit să renunţe la serviciile lui Ciprian Tătăruşanu din cauza unei entorse la gleznă suferite de acesta, dar
şi atacantul Daniel Niculae de la
Nancy.
Cei 18 jucători convocaţi de Piţurcă sunt următorii: Bogdan Lobonţ
(AS Roma), Costel Pantilimon
(Manchester City), Ionuţ Săpunaru
(FC Porto), Gabriel Tamaş (West
Bromwich Albion), Dorin Goian
(Glasgow Rangers), Răzvan Raţ (FC
Şahtior Doneţk), Răzvan Cociş (FC
Rostov), Costin Lazăr (PAOK Salonic), Gabriel Torje (Udinese Calcio),
Bănel Nicoliţă (AS Saint-Etienne),
Ianis Zicu (ŢSKA Sofia), Dacian
Varga (FC Kuban Krasnodar),
Adrian Mutu (AC Cesena), Gheorghe Bucur (FC Kuban Krasnodar),
Ionuţ Mazilu (Arsenal Kiev), Ciprian
Marica (FC Schalke 04), Daniel Niculae (AS Nancy-Lorraine) şi Bogdan Stancu (Orduspor Kulubu).
România întâlneşte, la 7 octombrie, pe Arena Naţională din Bucureşti, reprezentativa Belarusului. La
11 octombrie, tricolorii dispută ultimul meci din cadrul preliminariilor
pentru Campionatul European din
2012, în deplasare, în compania selecţionatei Albaniei.
Jucătorii Adrian Mutu şi Gabriel Tamaş nu au evoluat în meciul
amical cu San Marino, disputat la 10
august, în Italia, ei fiind excluşi din
lotul pentru această partidă de selecţionerul Victor Piţurcă, după ce s-au
prezentat cu întârziere la hotelul
unde era cazată echipa naţională
după o ieşire în oraş. După meci, selecţionerul Victor Piţurcă a anunţat
că cei doi jucători nu vor mai fi convocaţi la echipa naţională.
Înaintea partidelor cu Luxemburg şi Franţa, de la începutul acestei
luni, Piţurcă a anunţat că există posibilitatea să îi mai convoce pe Mutu
şi Tamaş dacă România câştigă cele
două întâlniri. România a câştigat
partida cu Luxemburg, scor 2-0, şi a
încheiat la egalitate meciul cu Franţa,
scor 0-0.
Steaua a semnat cu Primăria Capitalei
pentru a juca pe Naţional Arena
cu Maccabi Haifa (3 noiembrie) şi
AEK Larnaca (15 decembrie). Astfel, "roş-albaştrii" vor reveni în Bucureşti, după ce în acest sezon au
jucat meciurile de acasă doar în provincie, în toate competiţiile.
Chemată de MApN înapoi în
Ghencea, Steaua nu se poate
întoarce acasă. Cel puţin nu
înainte de sfârşitul lui 2011.
Gigi Becali a anunţat că a semnat cu Primăria Bucureşti contractul pentru închirierea
Naţional Arena. Şi Rapid a
semnat, la rândul său, un contract pentru partidele din Europa League.
Membri ai conducerii FC
Steaua au insepctat stadionul Ghencea şi au ajuns la concluzia că nu se
va putea juca acolo în acest an. Astfel, finanţatorul Gigi Becali a anunţat, miercuri, că a semnat contractul
cu Primăria Capitalei pentru închirierea Naţional Arena şi la meciurile din
Liga I şi că prima partidă pe care
Steaua o va disputa în Bucureşti va
fi derby-ul cu Rapid.
"Am semnat contractul cu Naţional Arena. Primul meci pe care îl
vom juca va fi cel cu Rapid. Cu Galaţi cred că jucăm la Buzău. Putem
să-l jucăm şi pe Naţional Arena. În
contracte se specifică faptul că FRF
Rapid, doar
în Europa League
are prioritate, după care FIFA şi
UEFA, adică Liga Campionilor şi
Liga Europa", a declarat Gigi Becali,
la GSP TV.
Meciul Steaua - Rapid este programat pe 23 octombrie şi exista varianta ca odată cu acest derby să se
marcheze revenirea Stelei "acasă", în
Ghencea. Numai că acest lucru nu va
fi posibil, având în vedere că pe stadionul din Complexul Sportiv Steaua
abia dă colţul ierbii, după ce gazonul
a fost reînsămânţat.
Steaua va juca pe Naţional
Arena şi în Europa League, nu doar
în Liga I, Gigi Becali anunţând deja
acordul cu Primăria pentru partidele
O altă echipă care va evolua pe
Naţional Arena este Rapid, însă doar
în Europa League, partidele din campionat urmând să le dispute pe Giuleşti, conform unui contract cu CS
Rapid.
Astfel, numărul echipelor care
vor juca pe Naţional Arena creşte la
patru: naţionala României, Steaua
(Liga I, Europa League), Rapid (Europa League) şi Oţelul Galaţi (Liga
Campionilor). Ceea ce ridică întrebări privind gestionarea problemei
gazonului, având în vedere că primul
covor montat pe cel mai modern stadion din ţară nu a rezistat la primul
meci oficial, din cauza mai multor
factori, între care microclimatul din
interiorul arenei.
Pagina 14
Obreja: TAS a suspendat
decizia AIBA privind FR de Box
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de
la Lausanne (TAS) a admis cererea Federaţiei Române de Box de a suspenda
decizia AIBA privind dezafilierea forului de la Bucureşti, a declarat, marţi,
preşedintele FRB, Rudel Obreja.
"Este a doua victorie a noastră.
Prima a fost că au acceptat boxerii la
presiunea noastră" , a declarat Obreja.
Luni, Federaţia Română de Box
anunţase, într-un comunicat, că ANST
a ajuns la concluzia că întrunirea celor
cinci membri ai Biroului Federal al
FRF Box din 9 septembrie, în urma
căreia a fost convocată AG a forului
pentru 24 septembrie, a fost ilegală.
Mai mulţi membri ai Biroului
Federal al Federaţiei Române de Box
au decis, la 9 septembrie, convocarea
unei Adunări Generale Extraordinare,
în data de 24 septembrie, pentru a-l revoca din funcţie pe preşedintele forului, Rudel Obreja.
Conform vicepreşedintelui FR
Box, Fănel Trandafir, hotărârea de
convocare a Adunării Generale Extraordinare a fost luată ca urmare a situaţiei create odată cu decizia AIBA de a
dezafilia forul de la Bucureşti. Trandafir a menţionat că intenţia sa şi a
structurilor sportive afiliate la FR Box
este de a salva boxul românesc.
Preşedintele Federaţiei Române
de Box, Rudel Obreja, afirma că şedinţa Biroului Federal nu a avut loc
într-un cadru legal, astfel că decizia
este nulă. "Nişte ameţiţi din Biroul Federal au decis să convoace o Adunare
Generală Extraordinară pentru data de
24 septembrie. Ei s-au întâlnit într-un
cadru nelegal, pentru că doar preşedintele federaţiei poate cere o şedinţă a
Biroului Federal, astfel că decizia lor
se loveşte de nulitate. Adunarea Generală convocată legal este cea din 28
octombrie. Eu nici dacă îmi dădeam
demisia de şapte ori nu se putea face
o adunare generală mai devreme de 45
de zile, pentru că aşa spune regulamentul", a explicat, atunci, Obreja.
Preşedintele FR Box, Rudel
Obreja, se află de mai mult timp în
conflict cu conducerea AIBA, care îi
cere demisia din funcţia de preşedinte
al FR Box. AIBA a notificat, la 9 august, FR Box că va fi dezafiliată dacă
Obreja nu renunţă la funcţia sa până la
31 august şi a pus în aplicare excluderea forului român în data de 6 septembrie. Această decizia a federaţiei
internaţionale îi împiedica pe boxerii
români să participe la competiţiile de
calificare la Jocurile Olimpice, printre
care se numără şi Campionatele Mondiale de la Baku. Ulterior, Asociaţia
Internaţională de Box Amator (AIBA)
le-a permis pugiliştilor şi antrenorilor
români să participe la CM, sub steagul
AIBA.
LA BANI MĂRUNTI
,
Dinamo va juca trei
meciuri cu porţile închise
Dinamo va juca trei meciuri
cu porţile închise şi va plăti o penalitate de 50.000 de lei pentru
faptul că fanii "alb-roşii" au aruncat cu torţe în teren la meciul cu
Rapid, din etapa a VII-a a Ligii I,
a declarat, miercuri, preşedintele
Comisiei de Disciplină a LPF,
Doru Neagu.
Jucătorul rapidist Ovidiu
Herea a fost suspendat trei etape
şi penalizat cu 3.000 de lei pentru
cartonaşul roşu primit la meciul
din Şoseaua Ştefan cel Mare, în
urma unui un fault dur comis asupra lui Dragoş Grigore.
Antrenorul Rapidului, Răzvan Lucescu, trimis în tribune de
arbitrul derbiului pentru proteste,
a fost sancţionat cu două etape de
suspendare şi o penalitate sportivă
de 320 de lei.
Cazul jucătorului stelist Florin Gardoş, suspendat 10 etape şi
amendat cu 20.000 de lei, pentru
faultul dur comis asupra lui Cosmin Băcilă la meciul cu Pandurii,
a fost încadrat la articolul 63, paragraful 1b, şi la articolul 63, paragraful 4a - vătămare fizică
gravă, a precizat Neagu.
Antrenorul Pandurilor, Petre
Grigoraş, trimis în tribună la meciul cu Steaua, a primit avertisment, însă secundul său, Marian
Dinu, de asemenea eliminat de pe
banca tehnică, a fost suspendat un
joc şi penalizat cu 320 de lei.
Jucătorul Iasmin Latovlevici
de la Steaua, eliminat în prima repriză a aceluiaşi meci, pentru un
henţ din postura de ultim apărător,
a fost suspendat o etapă şi penalizat cu 740 de lei.
Antrenorul Viorel Hizo, trimis în tribune la meciul CFR Cluj
- FC Vaslui, a fost suspendat trei
meciuri şi penalizat cu 6.000 de
lei.
Finanţatorul Sportului Stedenţesc, Vasile Şiman, care a intrat la vestiare jignind, la meciul
cu CS Mioveni, a fost suspendat
cinci luni şi a primit o penalitate
sportivă de 15.000 de lei.
Clubul FCM Târgu Mureş a
fost penalizat cu 15.000 de lei
pentru deficienţe de organizare la
meciul cu Universitatea Cluj.
Antrenorul cu portarii al Astrei, Silviu Lung, a fost suspendat
un joc şi amendat cu 320 de lei
pentru că a fost trimis în tribună la
meciul cu Gaz Metan Mediaş.
Gruparea FC Braşov a primit
o penaliutate de 10.000 de lei pentru incidentele petrecute la meciul
cu Petrolul Ploieşti.
Comisia de Disciplină a dat,
miercuri, şi verdictul în cazul
amânat al lui Silviu Ilie, suspendându-l pe jucătorul Oţelului trei
jocuri şi penalizându-l cu 3.000 de
lei, pentru eliminarea din meciul
cu CFR Cluj, din etapa a VI-a a
Ligii I, primită în urma unui fault
dur comis asupra lui Ronny.
Pagina 15
SPORT
Informaţia de Hunedoara
Crosul prieteniei
Federaţia Internaţională
de Handbal a anunţat
sistemul de calificare
la JO din 2012
Evenimentul „World Harmony
Run 2011”, despre care am
scris într-o ediție anterioară, a
debutat spectaculos din
reședința județului nostru,
Deva. Cros al prieteniei, la care
au participat - la start - 254 de
alergători din România, Ungaria şi Republica Moldova,
„World Harmony Run 2011” a
debutat în 1986 și s-a
desfășutat, alternativ, atât pe
plan național, cât și
internațional.
Startul crosului a fost dat luni
dimineața, pe Aleea Gimnastelor din
Deva, în prezența prefectului Attila
Dezsi, a reprezentanţilor Direcţiei
Judeţene pentru Sport şi Tineret
(D.J.S.T.) Hunedoara şi a oficialităţi
locale.
Crosul a trecut apoi prin Simeria, la Colegiul Tehnic Feroviar „Anghel Saligny”, iar participanţii au fost
întâmpinați de profesori şi elevi, oficialităţi locale în frunte cu primarul
Petru Radu Păun Jura. Punctul final
al ştafetei în judeţul Hunedoara a fost
sala de sport a clubului „Dacicus”
din Orăştie.
Dacă anul trecut punctul de sosire al crosului a fost Deva, în acest
an finish-ul va avea loc în Târgu
Mureș.
„Mă bucur că au putut fi vizi-
Federaţia Internaţională de
Handbal a anunţat sistemul
de calificare la Jocurile
Olimpice pentru echipele
naţionale feminine şi masculine.
tate, şi în acest an, unităţi şcolare,
pentru a arăta elevilor ce înseamnă
mişcarea sportivă, dar şi prietenia
mondială. Sperăm ca judeţul nostru
să fie traversat, şi în viitor, de acest
cros, atleţii români urmând a lua
parte, la rândul lor, la manifestări organizate în alte ţări”, a declarat Marius Simina, inspector la D.J.S.T.
Hunedoara.
Din județul nostru, alergătorii sau îndreptat spre Sibiu, unde s-a încheiat prima etapă, după parcurgerea
a 116 kilometri. Zilele următoare se
va alerga pe traseele Sibiu-Braşov
(144 km), Braşov – Sighişoara (129
km) şi Sighişoara – Târgu Mureş ( pe
22 septembrie, 44 km).
Aurel Ghinea
Printre cei care au purtat,
în mod simbolic, ştafeta, s-au
numărat foştii preşedinţi Nelson
Mandela (Africa de Sud) şi Mihail Gorbaciov (URSS) ori celebrul campion de box
Muhammad Ali, dar şi campioanele mondiale de atletism
Gabriela Szabo, Doina Melinte
și Marieta Ilcu.
La turneul final de la Jocurile Olimpice de la Londra vor
participa câte 12 echipe, patru
dintre acestea fiind deja cunoscute: Marea Britanie, ca naţiune
gazdă, la feminin şi masculin,
respectiv Franţa (campioană
mondială masculin) şi Norvegia
(campioană europeană feminin).
Forul internaţional de profil a anunţat, luni, sistemul de
calificare pentru celelalte 20 de
locuri vacante.
Astfel, între 12-21 octombrie, se va derula Campionatul
feminin al Asiei, la Changzhou
(China), echipele participante
fiind următoarele: Kazakhstan,
China, Uzbekistan, Turkmenistan, Iraq (grupa A), respectiv
Coreea de Sud, Japonia, Coreea
de Nord şi Qatar (grupa B).
Competiţia similară masculină va avea loc la Seul (23
octombrie-2 noiembrie), cu participarea formaţiilor Arabia
Saudită, Qatar, Iran, Iraq, Uzbekistan, Kuweit (grupa A), respectiv Japonia, Coreea de Sud,
China, Kazakhstan şi Oman
(grupa B). Doar câştigătoarea
Campionatului Asiei se califică
la JO din 2012.
Între 15-24 octombrie vor
avea loc Jocurile Pan-Americane, la Guadalajara (Mexico).
La masculin vor participa Brazilia, Chile, Canada, Venezuela
(grupa A) şi Argentina, Republica Dominicană, Mexic şi
SUA (grupa B), iar la feminin
Brazilia, Republica Dominicană, SUA, Uruguay (grupa A),
respectiv Argentina, Mexic, Puerto Rico şi Chile (grupa B).
Câştigătoarea fiecărui turneu
obţine calificarea la JO.
Turneele olimpice africane
sunt programate între 10-12 ianuarie, la Rabat (Maroc), în
timp ce Campionatul European
masculin va avea loc în Serbia
(15-29 ianuarie).
La feminin, Campionatul
Mondial din Brazilia (2-18 decembrie), la care participă şi naţionala României, oferă un loc
direct pentru Olimpiadă, care
va fi obţinut de campioană, în
timp ce echipele clasate pe locurile 2-7 vor participa la turnee
olimpice de calificare (25-27
mai 2012). Formaţiile de pe locurile 2-4 vor avea drept de organizare al acestor turnee.
La masculin, turneele
olimpice de calificare vor avea
loc în Danemarca, Spania şi
Suedia, între 6-8 aprilie 2012,
componenţa grupelor urmând a
fi cunoscută după desfăşurarea
campionatelor continentale.
JO de la Londra se vor desfăşura între 27 iulie şi 12 august
2012.
Fotografia editiei
,
Informaţia de Hunedoara
CMYK
PUBLICITATE
Pagina 16

Documentos relacionados